Râuri din judeţele Vrancea, Vaslui, Bacău şi Galaţi se află, sub cod galben de inundaţii, până la ora 9.00, potrivit unei atenţionări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

Aceasta vizează râuri mici din bazinele hidrografice Putna şi Bârlad (judeţele Vrancea, Vaslui şi Galaţi) şi afluenţii mici ai Siretului şi Prutului din judeţele Vrancea şi Galaţi.

Potrivit specialiștilor, în zonele aflate sub cod galben se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi creşteri rapide de debite şi niveluri, cu depăşirea cotelor de atenţie.

Hidrologii au emis Cod galben de inundaţii și pe Dunăre. Până mîine, la ora 18:00, se menţine posibilitatea creşterii apelor fluviului peste cotele de apărare în şase judeţe, inclusiv Galați.

Împarte cu prietenii tăi: