Începând de astăzi Regia Autonomă de Transport Braşov va începe distribuţia abonamentelor lunare gratuite pentru transportul public pe raza municipiului Braşov pentru beneficiarii mai multor legi speciale, în conformitate cu procedurile Casei Naţionale de Pensii Publice.

Cele patru puncte de distribuţie pentru abonamentele RAT gratuite sunt capetele de linie: Tocile, Municipal, Roman și sediul RAT.

Printre aceşti beneficiari se numără persoanele persecutate din motive politice sau etnice precum şi cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, dar şi cei care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, precum şi persoanele împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive.

Aceste abonamente se vor distribui prin intermediul a patru puncte până pe 27 iunie, zilnic între orele 8.00 şi 16.00.

Documentele de transport vor fi eliberate titularilor sau persoanelor împuternicite de acestea prin procură notarială, după prezentarea actului de identitate şi a cuponului de pensie specială pe luna mai 2014.

Cele patru puncte de distribuţie pentru abonamentele RAT gratuite sunt: cap linie Tocile, pentru beneficiarii domiciliaţi în zonele Şchei, Centru vechi, Centru Civic, Poiana Braşov;  cap linie Municipal, pentru beneficiarii domiciliaţi în zonele Bartolomeu, Tractorul, Rulmentul, Stupini, Griviţei, 13 Decembrie; cap linie Roman,  pentru beneficiarii domiciliaţi în zonele Astra, Valea Cetăţii, Noua, Dârste, Uzina 2; şi sediu RAT, pentru cei domiciliaţi în zonele Triaj, Craiter, Florilor, Gară, Hărmanului şi Scriitorilor

Împarte cu prietenii tăi: