Investiţia s-a derulat cu sprijinul Agenţiei de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov iar centrul se va deschide în luna august.
Centrul Social din comuna Hălchiu a fost reabilitat, modernizat și echipat corespunzător printr-un proiect derulat de Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov.
Lucrările de investiţii au vizat extinderea clădirii Centrului Social din Hălchiu, care va avea o suprafaţă mai mare cu 287,8 mp prin realizarea mansardei multifuncţionale, care a fost realizată ca sală cu funcţiuni multiple pentru activităţi sociale.
În curtea interioară au fost construite 8 unităţi locative pentru persoane vârstnice aflate în dificultate, netransportabile şi fără întreţinători.
Noul centru va fi utilizat pentru activităţi de consiliere, asistenţă psihologică, ateliere practice, activităţi ale grupurilor de copii şi vârstnici.
Totodată, va fi deschisă o bibliotecă, o sală multimedia, destinată şi pentru activităţi civice şi culturale ale comunităţii.
Prin aceste investiții numărul beneficiarilor direcţi ai serviciilor sociale va creşte de la 20 la 60 de persoane vârstnice şi de la 25 la 50 de copii aflaţi în dificultate.
De asemenea, numărul beneficiarilor indirecţi ai serviciilor centrului va creşte de la 100 de persoane/an la aproximativ 300 de persoane/an, iar cel al persoanelor cu handicap locomotor va creşte cu 173 persoane.
Centrul Social din Hălchiu a fost reabilitat cu fonduri europene de peste 3,6 milioane de lei.

Împarte cu prietenii tăi: