Expoziția de trenuleţe şi orăşele în miniatură este deschisă până duminică, intrarea fiind liberă.
Gara Brașov găzduiește până duminică o inedită expoziție unicat de modelism feroviar.
La Expoziţia „Modelism feroviar – Carul de Foc”, participă 3 echipe de pasionaţi într-ale transportului feroviar, care au construit la scară şi câte un mic orăşel, totul fiind redat cu detalii impresionante, iar prin aceste orăşele vor circula trenuri de persoane sau de marfă reproduse la scară şi până la cel mai mic detaliu după trenurile adevărate.
Organizatorii, Regionala CFR Braşov şi Hobby Mag, speră ca prin această expoziţie de modelism feroviar să pună bazele unui proiect de realizare a unui muzeu al Regionalei Braşov, care pe lângă componente specifice transportului feroviar, să aibă şi o dioramă funcţională, pe care să fie readus la scară evenimentul de la 1 iunie 1873.
Atunci, în Gara Braşov care se afla pe strada Hărmanului la acea dată, a sosit „carul de foc”, primul tren festiv, cu 24 de vagoane trase de o locomotivă cu abur.
Intrarea la expoziţia amplasată la etajul gării, în partea stângă de la intrare, este liberă şi va rămâne deschisă până duminică, în intervalul 10.00 – 20.00.

Împarte cu prietenii tăi: