Proiectul a fost implementat de către Universitatea „Transilvania”, împreună cu alte două instituţii din ţară şi una din Italia.
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, din cadrul Universității „Transilvania” a finalizat recent proiectul „Perspective ale formării prin masterat a specialiştilor din domeniul educaţiei timpurii şi al şcolarităţii mici la un nivel calitativ superior”, în care a avut ca parteneri Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba-Iulia, Universitatea Aurel Vlaicu Arad, Istituto di Scienze Psicologiche della Educazione e della Formazione Roma (ISPEF), Italia.
Prin intermediul acestui proiect a fost dezvoltat un program de studiu de masterat, cu diplomă naţională şi certificare internaţională, pentru specialişti în domeniul educaţiei timpurii şi a şcolarităţii mici, adaptat cerinţelor pieţei europene de muncă.
Desfășurat în perioada 1 februarie 2011 – 30 iunie 2014, proiectul are acum prima generaţie de 79 de masteranzi și deschide calea unor colaborări viitoare în vederea implementării acestui program de studii masterale şi în alte centre universitare româneşti și europene.
Pentru acest program pot aplica absolvenţii programelor de studii cu licenţă în domeniile Ştiinţe ale educaţiei, Psihologie, Asistenţă socială, Sociologie.
Înscrierile pentru programul de master derulat la Universitatea Transilvania din Braşov se fac în perioada 12-21 iulie 2014, la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din Brașov, str. Nicolae Bălcescu nr. 56 –corpul K.

Împarte cu prietenii tăi: