Disponibilizările de la CFR Marfă, anunțate săptămâna aceasta afecteaza 65 de gorjeni. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj a primit o notificare de la CFR Marfă Bucureşti, Sucursala Banat-Oltenia, prin care vor fi disponibilizaţi din judeţul Gorj un număr de 65 de salariaţi începând cu data de 11 august 2014.

Potrivit reprezentanților AJOFM Gorj, preavizul de 20 de zile lucrătoare va fi acordat în perioada 10 iulie-14 august, perioadă în care agenția va susţine şi serviciile de preconcediere, prin care cei disponibilizaţi vor fi informaţi despre actele necesare pentru întocmirea dosarului de şomaj, dar şi despre locurile de muncă vacante.

CFR Marfă a început în această săptămână procedurile de disponibilizare a 2.500 de angajaţi la nivelul întregii ţări, plecările efective urmând să aibă loc în prima parte a lunii august.

Împarte cu prietenii tăi: