Punctul cel mai important de pe agenda reuniunii îl reprezintă votul pentru alegerea președintelui Comisiei Europene.
Cu cele mai multe șanse de a fi ales este creditat Jean Claude Juncker, candidatul Popularilor Europeni, grupul cel mai numeros din Parlamentul European, numărând 221 de membri.
Fost prim ministru al Luxembourgului, este un susținător al integrării Uniunii Europene, fiind numit deseori un ”federalist”.
Membrii PPE îl susțin în totalitate, a declarat săptămâna trecută Manfred Weber, președintele grupului:

”Cea mai importantă problemă pentru noi este creșterea competitivității, în contextul unor noi locuri de muncă. Ne dorim o stabilitate a politicii fiscale, ne dorim o Comisie Europeană eficientă, mai puțin birocratică, dorim ca vocea Europei să fie una puternică. Acestea sunt prioritățile noastre și am convenit cu Jean Claude Juncker asupra lor.”

Șeful guvernului de la Londra, David Cameron, a făcut un lobby puternic împotriva lui Juncker înaintea nominalizării sale. Prim ministrul britanic este de părere că viziunea fostului premier luxembourghez despre Europa este în defavoarea statelor naționale și a intereselor individuale ale acestora.
Votul pentru desemnarea președintelui Comisiei Europene va avea loc mâine, 15 iulie.

Împarte cu prietenii tăi: