Locuinţele şi instituţiile publice din oraşul Întorsura Buzăului racordate la centrala termică cu rumeguş vor beneficia de apă caldă doar în week-end.
Măsura restricţionării acestui serviciu a fost luată până la jumătatea lunii octombrie pentru stoparea pierderilor financiare.
Pe timpul verii, când centrala furnizează doar apă caldă, nu şi căldură, cheltuielile de funcţionarea depăşesc de patru ori încasările, prin urmare singura soluţie pentru a evita piederile financiare a fost restricţionarea temporară a acestui serviciu, a declarat directorul societăţii “Salubritatea” Întorsura Buzăului, Marcel Murea.

Primarul oraşului, Leca Băncilă a declarat că centrala cu rumeguş construită în urmă cu aproape zece ani cu sprijinul Guvernului României şi al celui danez este disproporţionat de mare faţă de numărul actual de consumatori.
Ca să devină rentabilă ar trebui extinsă reţeaua şi conectate şi alte instituţii publice, cum ar fi Spitalul, Judecătoria şi Poliţia şi ar trebui construită o centrală mai mică pentru perioada verii care să nu înregistreze pierderi. În acest scop, Primăria oraşului Întorsura Buzăului a solicitat deja sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Împarte cu prietenii tăi: