Consiliul Judeţean Braşov a lansat licitaţia pentru contractul de proiectare şi execuţie a suprafeţelor de mişcare aeroportuare.
Fondurile sunt necesare pentru realizarea căii de rulare alfa, platformei de parcare aeronave precum şi pentru amenajarea canalizării apei pluviale şi drenajul necesar pentru suprafeţele de mişcare de la acest obiectiv.

Valoarea totală estimată a acestor lucrări depășește 6 milioane de euro. Calea de rulare ALFA va avea o lungime de 212 metri și o lăţime de 23 metri. Totodată, în această etapă este cuprinsă şi amenajarea suprafeţei de parcare, îmbarcare şi debarcare, ce asigură zona necesară derulării activităţilor specifice aeroportuare.

Odată licitația lansată, Consiliul Județean Brașov așteaptă oferetele până la 25 august.
După estimările instituției, valoarea lucrărilor necesare până la finalizarea aeroportului poate varia, în funcţie de soluţiile tehnice alese, între 15 şi 32 de milioane de euro.

Împarte cu prietenii tăi: