Medicul este autorul primului transplant intestinal din lume între gemeni univi­te­lini (gemeni identici).
Vineri, de la ora 11.00, în Aula Universităţii, va avea loc o ceremonie în cadrul căreia Philippe Morel, şeful Departamentului de Chirurgie al Serviciului de transplant al Spitalului Universitar din Geneva, va primi titlul de Profesor Onorific al Universităţii „Transilvania”.
La manifestare vor participa, alături de membrii comunităţii academice a Facultăţii de Medicină, personalităţi ale lumii medicale braşovene, precum şi oficialităţi locale.

Profesorul Philippe Morel este recunoscut pentru activitatea medicală, fiind autorul primului transplant intestinal din lume între gemeni univitelini, cei doi pacienţi fiind din Braşov. În data de 30 aprilie 1998, cei doi gemeni braşoveni, atunci în vârstă de 13 ani, au fost protagoniştii unei premiere mondiale, un tip de transplant neobişnuit, care nu mai fusese efectuat şi nu a mai fost reprodus până acum, din cauza multiplelor riscuri presupuse de procedură: transplantul de intestin subţire de la donator viu.

Intervenţia efectuată de profesorul Morel a fost un succes, iar cei doi tineri vor participa de asemenea la ceremonia organizată în cinstea sa. De-a lungul anilor Dr. Philippe Morel a avut o contribuţie excepţională la progresul chirurgiei de transplant la nivel mondial: ficat, rinichi, pancreas, intestin şi cluster multiorgan, fiind promotor al chirurgiei robotice, LESS şi al nanotehnologiilor.

Împarte cu prietenii tăi: