37 de candidaţi au obţinut note mai mari, dar 23 au primit o notă mai mică.
Comisia de examinare a mai constatat că 70 de contestații nu au fost justificate. Aspiranţii la o catedră de titular au rămas astfel cu nota iniţială.
După contestaţii, promovabilitatea la examen a crescut cu 1,7%  în județul Mureș, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar, Camelia Irimie-Matei.

Rezultatele finale din Mureş arată că 161 de cadre didactice au luat note sub 5, alte 311 având medii cuprinse între 5 și 7.
414 cadre didactice au obţinut note între 7 și 9, iar 4 candidaţi au luat nota maximă.

Împarte cu prietenii tăi: