Circulația rutieră pe DN10 va fi restricționată mâine și duminică, din cauza Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2014 .
Astfel, drumul dintre localitatea Teliu din județul Brașov, km 127 și Brădet din județul Covasna, km 119, va fi închis în intervalele orare care coincid cu desfășurarea concursului.

Mâine, circulația va fi restricționată între orele 8.45-13, respectiv 15-20, iar duminică, între orele 8.45-12, respectiv 13-19.
Evenimentul sportiv este organizat cu sprijinul Inspectoratelor Judeţene de Poliție Brașov și Covasna, al Brigăzii de Jandarmi Mobile Brașov și al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” Brașov.
Până ieri, în competiție erau înscrişi 69 de sportivi.

Împarte cu prietenii tăi: