Închiderea oficială a târgului a fost marcată de festivitatea de acordare a trofeelor „Gaudeamus”. Astfel, printre preferințele publicului s-au aflat editurile: Nemira – locul I, Humanitas – locul al II-lea și Rao – locul al III-lea.

Cel mai râvnit volum al acestei ediții a fost „Dicţionarul ilustrat al gesturilor”, de Joseph Messinger, apărut la Editura Litera. Cea mai frumoasă cititoare, care și-a adăugat în palmares un onorant titlu „Miss Lectura”, a fost desemnată Andra Rusu, studentă în anul I la Universitatea Maritimă Constanţa, Facultatea de Ingineria Mediului, iar câștigător al Tombolei „Gaudeamus” și al unui smartphone a fost numit constănțeanul Florin Gemănaru.

Trofeul presei scrise, pentru promovarea evenimentului, a ajuns la ziarul „Telegraf”.
Cea de-a VI-a ediție a Târgului „Gaudeamus” a fost organizată de Radio România – Centrul Cultural Media Radio România şi Radio România Constanţa. Edițiile anterioare ale manifestării au fost organizate în stațiunea Mamaia, anul acesta fiind prima dată când târgul s-a deschis în oraș.

Împarte cu prietenii tăi: