Comisia Europeană a anunţat luni că acţionează imediat măsuri excepţionale de sprijin pentru producătorii de fructe şi legume perisabile din Uniunea Europeană, în contextul restricţiilor aplicate de Rusia pentru aceste produse. Rusia reprezenta, pentru mulţi producători europeni, una dintre principalele pieţe de desfacere, în anul 2013 ea importând legume si fructe din UE în valoare de 2 miliarde de Euro. De cealaltă parte, peste 40% din mâncarea ruşilor era importată.


Care sunt produsele vizate de măsurile anunţate luni de Comisie aflăm de la Roger Waite, purtator de cuvânt al Comisiei pentru Agricultură și dezvoltare rurală.
Produsele vizate de măsurile anunțate sunt următoarele: roșii, morcovi, varză albă, ardei, conopidă, castraveți, inclusiv cornișon, ciuperci, mere, pere, fructe roșii, struguri de masă și kiwi.
Comisia Europeană dispune, în cadrul Politicii Agricole Comune, fonduri de urgenţă în valoare totală de 420 de milioane de euro, tocmai pentru astfel de situaţii în care trebuie să compenseze eventuale turbulenţe ale pieţei. Iată și în ce constau, în principal măsurile luate.

Bugetul alocat acestor măsuri este de 125 milioane de Euro, iar măsurile vizează, în principal, retragerea produselor de piață, recoltarea înainte de coacere sau chiar nerecoltarea acestora. Ideea este de a ușura presiunea pusă pe piețele europene.

Asistenţa financiară va acoperi toţi producătorii, indiferent dacă fac parte din organizaţii sau nu, anunţa luni Comisia. Măsurile vor avea un efect retroactiv începând cu data de 18 august. Cu alte cuvinte, orice cantităţi retrase începând cu 18 august (sau care fac obiectul recoltării înainte de coacere, sau altor măsuri) vor fi deja acoperite de aceste măsuri suplimentare, cu condiţia efectuării controalelor necesare. Aceste măsuri se vor aplica iniţial până la sfârşitul lunii noiembrie.

Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură, recunoaşte că lovitura suferită de români va fi mult mai blândă faţă de alţi producători. Din datele aflate la dispoziţia Comisiei Europene, România va fi afectată, în mod direct, mai puţin decât alte state europene de embargoul rus, a subliniat Cioloş. Comisarul a precizat totodată că toţi producătorii români sunt eligibili pentru aceste ajutoare, dacă pot demonstra că au suferit pierderi din cauza embargoului rus.

Împarte cu prietenii tăi: