Cel puţin asta susţin reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului, dar şi timişorenii înnebuniţi de gălăgia cauzată de circulaţie şi de actvitatea de pe multele şantiere. Potrivit specialiştilor, pe timpul nopţii, nivelul de zgomot ar trebui să fie de 45 de decibeli, iar ziua, de 55 de decibeli.

În luna iulie, au fost identificate trei zone cu poluare fonică. În zona Spitalului Judeţean, de exemplu, s-au măsurat pe timp de noapte peste 52 de decibeli, în loc de 45. Depăşiri au fost înregistrate însă pe tot parcusul anului 2014. Georgeta Ţîţan, consilier APM Timiş, spune că depăşirile nu sunt foarte mari, însă se menţin constante şi în toate zonele din Timişoara.

Au fost făcute măsurători la solicitarea a 70 de agenţi economici, şi 3 măsurători la solicitarea Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul Judeţean Timiş. Au fost înregistrate 23 de depăşiri ale nivelului de zgomot, mai precis, în 31,5% din cazuri s-au înregistrat depăşiri ale nivelului de zgomot. Unii timişoreni se simt deranjaţi de larma din oraş, alţii spun că progresul implică şi zgomot.

Potrivit Agenţiei pentru Protecţia Mediului, principalele motive care fac din Timişoara un oraş poluat fonic sunt traficul rutier, şantierele, activitatea industrială şi diverşi agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea pe timp de noapte.

Împarte cu prietenii tăi: