Patronatele Bancare din România susţin că nu au fost consultate de Protecţia Consumatorilor când a fost gândit proiectul.
Ele reclamă şi că perioada pentru dezbaterea propunerii este prea scurtă.
Amenințate cu transparența maximă, băncile spun că vor creşte comisioanele dacă vor fi nevoite să le afişeze, pentru ca vor fi obligate să-şi schimbe sistemele informatice.
Costurile, insa, vor fi suportate de clienţi.

Amintim ca Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor vrea să oblige toate băncile să afişeze pe ecranele bancomatelor sumele exacte pe care le percep de la clienţi drept comisioane pentru operaţiuni.
Institutia mai vrea ca în cazul blocării sau reţinerii cardului în bancomat, să fie afişat termenul de recuperare al acestuia, şi numărul de telefon la care clientul poate contacta banca.
În prezent, nicio bancă din cele aproape 40 prezente în România nu afişează pe ecranele bancomatelor informaţii detaliate despre comisioanele percepute.

Împarte cu prietenii tăi: