Elevii de clasa I vor primi, la începutul anului școlar, un pachet complet de rechizite format din caiete, penar complet echipat, acuarele cu pensulă şi un ghiozdan.
Primăria Brașov continuă și în acest an şcolar programul social „Primul ghiozdan” pentru cei 1.911 elevi de clasa I din toate şcolile municipiului Braşov.

Suma alocată de Consiliul Local pentru acest an a fost de 150.000 de lei, dar atribuirea contractului prin licitaţie s-a făcut cu aproximativ 120.000 de lei, diferența urmând a fi folosită pentru burse școlare, spune viceprimarul Brașovului, Adina Durbacă.

„Primul ghiozdan este unul dintre programele prin care Primăria şi Consiliul Local Braşov vin în sprijinul elevilor din Braşov şi al familiilor lor, pentru a preveni sau scădea unele situaţii de dificultate cu care se confruntă familiile la început de an şi de a oferi acces la educaţie tuturor copiilor”, spunea la rândul său primarul Brașovului, George Scripcaru.

Totodată, va continua şi anul acesta programul de acordare a gratuităţii pe transportul în comun, tot pentru a reduce abandonul şcolar şi a veni în sprijinul părinţilor.

Împarte cu prietenii tăi: