Decizia a fost luată de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au admis, astfel, solicitarea procurorilor de la DNA Constanţa.
Arestarea preventivă a lui Nicolae Matei a fost dispusă într-unul din dosarele penale în care acesta este acuzat de fapte de corupţie, alături de cumnatul său, Isidor Gurgu.

Primarul din Năvodari este anchetat pentru abuz în serviciu, tentativă de abuz în serviciu și dare de mită, iar Isidor Gurgu, pentru spălare de bani și complicitate la tentativă de abuz în serviciu.
Procurorii DNA spun că Nicolae Matei şi apropiaţii săi au intrat în posesia unor terenuri valoroase din Năvodari, în urma unor retrocedări ilegale.
În plus, Matei i-a vândut cumnatului său 3 terenuri din domeniul privat al oraşului Năvodari, la preţuri mult subevaluate.

Împarte cu prietenii tăi: