Evenimentul este organizat de un grup de motociclişti si se va desfăşura între 22 – 26 septembrie, la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti.
Motocicliştii şi cei care li se vor alătura vor dona sânge, iar echivalentul bonurilor valorice primite pentru acest lucru va fi folosit pentru a ajuta copii instituţionalizaţi.

Sunt acceptate ca donatori de sânge persoanele între 18 şi 60 de ani şi cu greutate minimă 50 kilograme, fără probleme cardiovasculare, renale, psihice, hepatice, endocrine.
Donarea este recompensată cu bonuri de masă, o reducere de 50% la transportul în comun, analize gratuite şi o zi liberă de la serviciu.

Motocicliştii nu sunt la prima campanie umanitară.
Ei au ajutat copii cu rezultate bune la învăţătură, dar care vin din familii nevoiaşe, au participat la operaţiuni de deszăpezire şi au dus ajutoare oamenilor izolaţi din cauza viscolului.

Împarte cu prietenii tăi: