Mâine la Centrul Cultural Reduta, Green Hours Itinerant, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, va prezenta, în premieră mondială, proiectul “Celebrations Of The Spirit”.
Spectacolul va fi prezentat publicului din România, în premieră mondială, în cadrul unui mini-turneu care include două concerte: la Brașov, mâine 17 septembrie, la ora 19:30, la Centrul Cultural Reduta, în parteneriat cu Depoul de Artă Urbană, şi la București, pe 19 septembrie, ora 20:00, , laTeatrul Naţional „I.L.Caragiale”.

Concertul poartă o dublă semnătură, cea a Teodorei Enache, Aisha, una dintre cele mai apreciate voci ale României dar şi a basistului american Benny Rietveld, director muzical şi basist al lui Carlos Santana şi totodată colaborator constant al altor mari muzicieni ai lumii, printre care Miles Davis.

Împarte cu prietenii tăi: