Peste 3.400 de oportunităţi de carieră vor fi disponibile la Târgul de carieră ‘Angajatori de TOP’, care va avea loc pe 17-18 octombrie  la Sala Palatului din Bucureşti.

100 de angajatori, 200 de specialişti HR, peste 3.400 de oportunităţi de carieră şi 15.000 de vizitatori sunt cifrele care definesc ediţia din această toamnă a Târgului Angajatori de TOP. În plus, pe parcursul evenimentului vizitatorii au ocazia să participe la 30 de workshop-uri şi conferinţe, dedicate candidaţilor cu diferite niveluri de experienţă.

Oferta joburilor este variată şi acoperă oportunităţi în departamente precum: Dezvoltare Software (13%), Securitate IT (1%), Suport Tehnic (10%), Contabilitate (4%), Achiziţii (2%), Relaţii cu Clienţii (24%), Bancar (13%), Vânzări (15%), Inginerie (4%), Resurse Umane (2%), Consultanţă (4%), Telecom (5%), Educaţie (1%), Marketing (2%).

În ceea ce priveşte tipurile de oportunităţi deschise, reiese că 50% dintre joburi sunt pentru candidaţi cu 1-5 ani experienţă, 44% joburi şi programe adresate studenţilor şi persoanelor cu 0-1 ani experienţă, iar 6% poziţii adresate persoanelor cu peste 5 ani experienţă.

Împarte cu prietenii tăi: