Concert aniversar 'Radio Romania 86b Foto Alexandru Dolea

Astăzi, 1 noiembrie, se împlinesc 86 de ani de la primul semnal sonor emis în eter de Radio România. În tot acest timp Radio România s-a aflat permanent în serviciul ascultătorilor, răsplătindu-le încrederea prin performanţă profesională, editorială şi economică. Radioul public se plasează constant în topul preferinţelor românilor. Peste 5 milioane de ascultători aleg zilnic una dintre frecvenţele noastre.

„Radioul a rămas vertical, serios, dedicat misiunii sale publice, extrem de credibil şi, aş îndrăzni să spun, extrem de puternic în peisajul media, în ciuda a tot ceea ce a avut de traversat. Radio România se raportează exclusiv la români. Pe ei îi servim şi cu ei nu putem să ne jucăm niciodată. În viaţa şi activitatea de zi cu zi a radioului public cuvântul cheie este performanţa. În lumea muzicii, a teatrului, a presei, a oricărei zone a vieţii noastre, performanţa stă sus, la loc de cinste. Recunoaşterea şi respectul vin din capacitatea de a genera performanţă. În momentul în care creezi lucruri de valoare, răspunsul din partea publicului este barometrul cel mai bun. Audienţa posturilor Radio România este pe un trend ascendent şi acest lucru bun e o chestiune care continuă. Cei aproape cinci milioane de oameni care ne ascultă zi de zi sunt mult mai importanţi decât orice alt indicator.”, declară Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General al Radio România.

Seria manifestărilor aniversare a început cu vernisajul expoziţiei de fotografii realizate de corespondenţii de război ai Radio România Actualităţi – România în Afganistan – 12 ani de parteneriat strategic româno-american, eveniment onorat de prezenţa domnului Dean Thompson, Chargé d’affaires ad-interim al Ambasadei SUA, François Saint-Paul, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Bogdan Aurescu, Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Externe şi de mulţi alţi invitaţi de excepţie. Ziua Porţilor Deschise a oferit miilor de vizitatori, la sediul central şi la cele teritoriale, prilejul de a vedea de unde pleacă ştirile, de a-i cunoaşte pe cei care le aduc zilnic în case informaţii, reportaje, muzică, teatru sau sport. A fost apoi rândul seniorilor să se întâlnească, aşa cum s-au obişnuit în ultimii ani, cu mai tinerii lor colegi. Aniversarea radioului public s-a încheiat aseară cu un concert de excepţie al Orchestrei Naţionale Radio dirijată de Tiberiu Soare, avându-l ca solist pe cunoscutul pianist Horia Mihail. Invitaţi de marcă au luat parte la concert, întâmpinaţi de spectacolul de lasere care au îmbrăcat faţada Sălii Radio într-o feerie de culori.

La Mulţi Ani Radio România!

Împarte cu prietenii tăi: