Imagini Gala de Premiere

La începutul lunii octombrie, mai exact în perioada 4-5 octombrie 2014, la Chişinău, în Republica Moldova, a avut loc cea de a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Interpretare Muzicală  MĂRUL DE AUR 2014 deschisă tuturor interpreţilor de muzică uşoară, inclusiv tinerilor cu nevoi speciale, cu vârsta cuprinsă între 7-25 ani.

După faza de preselecţie au ajuns în finala concursului 60 de copii cu vârsta între 7 şi 25 de ani  şi au concurat pentru obţinerea celor două trofee  ”Mărul de Aur” .  ”Festivalul Mărul de Aur”, ajuns anul acesta la cea de-a patra ediţie,  a fost, este şi va fi şi în ediţiile viitoare un concurs adresat tuturor copiilor talentaţi.

Scopul principal al evenimentului, organizat de Asociaţia Obştească “Rafael Star” sub egida Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, şi a Ministerului Culturii din Republica Moldova a fost, însă, potrivit organizatoarei Inessa Bobeică, promovarea muzicii uşoare de certă valoare artistică, afirmarea şi lansarea tinerelor voci, stimularea valorilor interpretative în vederea plasării lor în elita muzicii uşoare naţionale şi internaţionale dar şi incluziunea socială a copiilor cu nevoi speciale.

Interviu cu Inessa Bobeică – organizatorul Festivalului Internaţional MĂRUL DE AUR, realizat de colega noastră Ina Guţu de la Radio Chişinău!

 

Interviu cu Inessa Bobeică – organizatorul Festivalului Internaţional MĂRUL DE AUR, realizat de colega noastră Mona Vîlceanu de la Radio România Iaşi!

 

Printre cei 9 membri ai juriului veniţi din ţări precum Germania, Ucraina, Italia, Olanda, Rusia şi Belarus s-a aflat şi renumita interpretă de muzică uşoară din România  – Dida Drăgan, în calitate de Preşedinte al Juriului, devenită de curând Artist al Poporului în Republica Moldova.

Interviu cu Dida Drăgan – Preşedintele Juriului Festivalului Internaţional MĂRUL DE AUR, realizat de colega noastră Mona Vîlceanu de la Radio România Iaşi!

Invitatul special pentru Seara de Gală, care a avut loc Duminică 5 octombrie, la Palatul Naţional din Chişinău, a fost binecunoscuta stea a muzicii uşoare româneşti, Angela Similea.

Festivalul Internaţional de interpretare vocală ”Mărul de Aur” s-a organizat pentru prima dată la Chişinău în 2011. Anul trecut la eveniment au participat peste 40 de copii cu nevoi speciale din 9 ţări.

http://www.radiochisinau.md/radio-romania-a-acordat-premii-la-festivalul-marul-de-aur-15934

 

http://www.radiochisinau.md/angela-similiea-despre-turneul-din-basarabia-sovietica-pe-care-nu-l-poate-uita-15960

Cele 2 trofee ale festivalului au fost acordate concurenţilor NICUŞOR UNTILĂ şi NATALIA MOSCALĂ din Republica Moldova, interpreti vocali cu reale calitati artistice muzicale!

În cadrul Galei laureaţilor, RADIO ROMÂNIA REGIONAL a acordat 2 premii speciale de promovare TINERE TALENTE unor tineri muzicieni interpreţi cu calităţi artistice deosebite: GIOVANNA LAURO din Italia şi NATALIA MOSCALĂ din Chişinău, Republica Moldova. Acest proiect cultural-educativ este recomandat şi susţinut de RADIO ROMÂNIA REGIONAL cu sprijinul colegilor de la Studiourile Radio Chişinău şi Radio România Iaşi !

Multumiri speciale colegelor INA GUŢU – Radio Chişinău şi MONA VÎLCEANU – Radio România Iaşi pentru realizarea materialelor audio cu artiştii invitaţi DIDA DRĂGAN şi ANGELA SIMILEA şi cu organizatorul evenimentului – INESSA BOBEICĂ (Director general al Festivalului) şi colegului AUREL OBREJA pentru fotografiile profesionale realizate la Gala de premiere a evenimentului.

 

Bogdan Dragomir

Realizator Radio România Regional

 

 

Împarte cu prietenii tăi: