Romania are undă verde de la Comisia Europeană să utilizeze Fondul de Ajutor European pentru cele mai defavorizate persoane. În perioada 2014-2020 , 441 milioane de Euro vor veni din partea UE, bani pe care România îi va folosi pentru a cumpăra produse alimentare pentru persoanele care au cea mai mare nevoie de acestea. Totodată, copiii aflaţi în dificultate, vor primi produse de uz şcolar cumpărate tot din ajutorul Fondului.

Despre toate acestea ne vorbeşte dl Adrian Preda, responsabil Networking în cadrul Europe Ditrect Craiova.

Trebuie să menţionez că această finanţare a UE este susţinută şi de resursele naţionale, ţara noastră alocând peste 75 milionae de Euro pentru completarea Fondului de Ajutor European.

Marianne Thyssen, comisar european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale, competenţe şi mobilitate profesională, declară că banii vor veni chiar din această iarnă să sprijine in mod special persoanele care trec prin momente grele. Aceasta a menţionat şi importantul rol al programului de a oferi acces la educaţie copiilor care provin din familii sărace.

Aşa cum a declarat însăşi doamna comisar, oamenii vor primi produsele alimentare începând cu această iarnă, urmând ca din 2015, aprovizionarea să aibă loc de două ori pe an. Persoanele asistate social, pensionarii cu venituri mici şi persoanele al căror venit este sub 45% din salariul minim pe economie, sunt categoriile principale de persoane care vor putea să beneficieze de ajutorul susţinut de Fondul de Ajutor European pentru cele mai defavorizate persoane.

Pe lângă alimente, datorită banilor oferiţi de FEAD, oamenii se vor putea bucura de educaţie sanitară şi alimentară, acces sporit la serviciile medicale sau de consiliere juridică, îndrumare către serviciile sociale, consiliere profesională şi un sprijin în căutarea unui loc de muncă. Menţionez că toate aceste măsuri au ca ţintă incluziunea socială.

Începând de anul viitor, copiii care provin din familii sărace, vor primi, o dată pe an, articole de uz şcolar. Acestea vor fi distribuite prin intermediul şcolilor şi autorităţilor locale. Vreau să dau pe această cale şi o vestze bună ONG- urilor, care, vor putea fi implicate în furnizarea produselor alimentare persoanelor cu dificultăţi de deplasare şi în aplicarea măsurilor de incluziune socială anterior menţionate.

Ajutorul vital, oferit prin intermediul acestui Fond, reiese din faptul că ţara noastră, înregistrează unul dintre cele mai ridicate niveluri de sărăcie din UE, aproximativ 30% din populaţie suferind de lipsuri materiale severe. Programul operaţional adoptat, va contribui la atingerea obiectivului naţional de a ajuta 580 000 de oameni să iasă din sărăcie

Împarte cu prietenii tăi: