Vineri, 5 decembrie, de la ora 18:00, la Camera K’Arte din Târgu-Mureş, colegul nostru Radu Florea îşi prezintă jurnalul Cel care vine şi pleacă.

Este vorba de poveştile marinăreşti adunate după 7 ani pe mare şi decriptate la 20 de ani după aceea, de Dana Ardelean şi Laurenţiu Blaga, în lectura autorului.

O parte din amintirile sale pe mare le-a povestit în rubrica pe care a avut-o în anii ‘90 la Radio Târgu-Mureş, intitulată Note de călătorie.

Radu Florea, fost ofiţer mecanic de cart în marina comercială română, astăzi jurnalist, pictor şi om de munte, a navigat pe o parte din mările şi oceanele lumii între 1985 şi 1992, sub pavilionul Navrom, al flotei române de transport maritim.

A absolvit Institutul de Marină Mircea cel Bătrân din Constanţa ca şef de promoţie la Facultatea de Electromecanică Navală, în anul 1985. De peste 20 de ani este redactor şi realizează programe la Radio Târgu-Mureş.

„Simt nevoia să îi readuc aminte ţării mele că nu trebuie să îşi abandoneze visele!” – Radu Florea

Împarte cu prietenii tăi: