Uniunea Europeană are aşteptări mari de la Conferinţa Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, care are loc la Lima, în aceste zile.

Mai multe detalii ne oferă Sorin Şchiopu, de la Studioul regional Radio România Târgu Mureş, în rubrica “Local, regional, european – EuranetPlus”:

O delegație de 12 europarlamentari participă începând de astăzi la conferința ONU privind schimbările climatice de la Lima, Peru.

Până în 12 decembrie la Lima sunt prezenţi mii de experţi care poartă negocieri destinate ajungerii la un acord multilateral de luptă împotriva încălzirii globale.

În mod concret, Uniunea Europeană speră ca, prin reuniunea de la Lima, să se pregătească terenul pentru adoptarea la Paris, anul viitor, a unui nou acord global privind clima, obligatoriu din punct de vedere juridic.

Convenirea de catre liderii UE, în luna octombrie, a obiectivului de reducere cu 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră, urmată, la scurt timp după aceea, de anunţarea de către SUA şi China a obiectivelor lor viitoare, reprezintă dovezi clare ale gradului de hotărâre la nivel mondial.

Acest lucru a fost subliniat şi de către europarlamentarul italian Giovanni La Via, care este conducătorul delegaţiei de parlamentari europeni la reuniunea de la Lima.

În cadrul unui interviu acordat postului de televiziune al Parlamentului European, d-l La Via a precizat că UE a fost întotdeauna în fruntea ţărilor care luptă împotriva schimbărilor climatice şi că îşi doreşte să joace acest rol şi pe mai departe.

Câtă vreme se vor alătura acestor eforturi şi alte ţări cu rol important în privinţa poluării există şansa încheierii unui acord global, a subliniat La Via.

Întrebat care va fi strategia de negociere a UE în relaţia cu jucătorii globali în domeniul poluării, europarlamentarul Giovanni La Via a oferit următorul răspuns:

„La Lima vom discuta şi vom stabili un parcurs care să se încheie cu semnarea acordului de la Paris.

Prin urmare, la Lima, vom analiza care sunt limitele de economisire a energiei, care sunt limitele de reducere a gazelor cu efect de seră, care sunt obiectivele pe care vrem să le atingem la capitolul energie regenerabilă în următoarele decenii . Ţinând cont de toate acestea va trebui să decidem împreună care ţări vor trebui să adopte obiective obligatorii şi care vor trebui să urmeze un parcurs către eficienţă energetică, reducerea emisiilor şi o creştere a energiei regenerabile.

Vom discuta toate aceste teme şi vom căuta să stabilim condiţiile optime pentru a face paşi înainte.”

Aşadar, Conferinţa privind schimbările climatice de la Lima va reprezenta o etapă crucială în direcţia obţinerii unui rezultat pozitiv la Conferinţa de la Paris.

De altfel, comunitatea internațională este tot mai presată de timp, în condiţiile în care anul viitor expiră termenul legal pentru obţinerea unui nou acord global privind clima.

Comisia Europeană urmăreşte, printre altele, ca participanţii la Conferinţa de la Lima să se pună de acord asupra pilonilor pe care va fi aşezat viitorul acord global, din 2015 .

Comunitatea internaţională, vă reamintim, şi-a stabilit un obiectiv de limitare a încălzirii globale cu 2 grade Celsius faţă de perioada preindustrială, în caz contrar experţii estimând un impact ireversibil şi dramatic în multe domenii.

Împarte cu prietenii tăi: