Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au capturat 333 de kilograme de heroina într-un tir care încerca sa iasă din țară prin Vama Petea din Satu Mare.

Marfa era ascunsă în rezervorul dublu amenajat într-un camion cu numere de Vâlcea. Poliţiştilor le-a luat mai bine de o oră pentru a depista drogurile.

Stupefiantele proveneau din Afganistan şi urmau să ajungă în vestul Europei, cel mai probabil în Olanda, în vederea comercializării.

Valoarea drogurilor capturate de DIICOT se ridică la peste 40 de milioane de euro.

Potrivit anchetatorilor, stupefiantele au fost aduse în România cu elicopterul, iar traficanții, doi români și doi turci, au fost reținuți.

De altfel, această rețea de traficanți a fost anihilată dupa patru ani de muncă ale autorităților turce și române.

În desfăşurarea acţiunii s-au folosit, potrivit autorităţilor, „toate mijloacele investigative permise de lege”.

Împarte cu prietenii tăi: