O echipă internaţională de astronomi a detectat, în premieră absolută, o auroră în atmosfera unei pitice cenuşii aflată la aproximativ 18 ani lumină distanţă, în constelaţia Lyra, conform BBC.

Această auroră este asemănătoare celor boreale dar de milioane de ori mai strălucitoare.

O pitică cenuşie este un obiect substelar cu o masă mai mică decât este nevoie pentru a menţine reacţia de fuziune nucleară pe bază de hidrogen în nucleul ei.

Diferenţa dintre aurorele terestre şi cele de pe pitica cenuşie sunt legate de culoare.

Aurora piticei cenuşii are o strălucire roşiatică din cauza hidrogenului din atmosfera sa.

Pe Pământ aurorele sunt de obicei de culoare verde, în urma interacţiunii dintre electronii din vântul solar şi oxigenul din atmosfera terestră.

Oamenii de ştiinţă nu înţeleg însă cum se formează aurorele piticei cenuşii, o stea eşuată care nu are în apropierea sa astronomică nicio altă stea care să emită vânt stelar.

Este posibil ca particulele ionizate care provoacă efectul de auroră în contact cu câmpul magnetic al piticei cenuşii să provină tot de pe această stea eşuată, conform lui Littlefair.

O altă ipoteză constă în existenţa unei planete nedetectate sau a unui satelit în apropierea piticei, de unde ar proveni materia ionizată care oferă efectul de auroră – o parte din aurorele giganticei planete Jupiter sunt produse în acest mod, particulele ionizate fiind emise de vulcanii de pe una dintre lunile sale, Io.

De asemenea, această descoperire îi poate ajuta pe astronomi să înţeleagă mai bine natura piticelor cenuşii.

În prezent există două tabere, una care susţine că piticele cenuşii sunt mai apropiate de stele şi una care susţine că ar fi mai degrabă nişte planete foarte mari.

Împarte cu prietenii tăi: