În multe ţări europene, crescătorii de animale se plâng de prăbuşirea preţurilor la lapte, carnea de porc şi de vită. Sunt mai multe cauze care au generat această prăbuşire: eliminarea cotelor de lapte în Uniunea Europeană, scăderea preţului la nivel mondial, embargoul impus de Rusia pentru produsele agroalimentare europene şi scăderea exporturilor pe care ţările europene le făceau în China.

Pe aces fond au avut loc protestele fermierilor europeni, cerând ajutor european pentru a compensa pierderile şi pentru a-şi continua activitatea.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen: „Propunerile concrete pe care le-a făcut azi Comisia Europeană sunt un o soluţie fermă de rezolvare a situaţiei prezente. 500 de milioane de euro din fondurile europene vor fi utilizate imediat în beneficiul agricultorilor, pentru a-i susţine pe cei care ne asigură hrana. Propunerile Comisiei sunt un mix de măsuri imediate şi pe termen lung care contribuie împreună pentru ca fermierii să depăşescă dificultăţile de flux de numerar în activitatea curentă. De asemenea, măsurile vor duce la stabilizarea pieţelor şi o mai bună funcţionare a lanţului de aprovizionare, în toate cele 28 de state membre.”

Fermierii sunt nemulţumiţi şi de valorificarea produselor agricole în plan local din cauza competiţiei între marile lanţuri de hipermarketuri, competiţie care duce preţurile tot mai jos, astflel că fermierii câştigă tot mai puţini bani pe munca lor. În plus, dispariţia cotei de lapte a complicat mult situaţia fermierilor români, puşi în faţa unei avalanşe de lapte şi produse lactate din celelalte ţări europene. Crescătorii de animale spun că au la îndemână două variante: fie îşi închid afacerea, fie se asociază cu alţi producători, ca să nu fie eliminaţi de pe piaţă.

Mihai Hulea, un fermier din judeţul Constanţa, despre eliminarea cotei de lapte: “O să aducă un dezechilibru în creşterea animalelor, adică, mai precis, o să scadă preţul, mulţi o să fie dezamăgiţi şi o să le vândă. Vom căuta să vindem şi produse, să le facem brânzeturi sau să fac vreo linie, să-mi fac ceva lapte îmbuteliat sau să le vând!“

Ministerul român al Agriculturii a solicitat Consiliului european pentru agricultură ajutor pentru producătorii cărora criza din sectorul laptelui le-a diminiuat veniturile şi pentru fermierii afectaţi de secetă.

Sprijinul financiar se alătură susţinerii pe care agricultorii au primit-o în urma embargoului impus de Rusia şi ajutorului anual de 50 de miliarde de euro, bani europeni pentru agricultori şi comunităţile rurale.

Împarte cu prietenii tăi: