Cel puțin 65 de persoane au fost ucise și 80 rănite după ce o macara de mari dimensiuni s-a prăbușit astazi, 11 septembrie, peste Moscheea Sfântă de la Mecca, transmit agențiile internaționale de presă.

Înregistrările video și fotografiile postate pe rețelele de socializare arată numeroase victime pline de sânge pe podeaua din incinta moscheii.

Moscheea de la Mecca este considerată cel mai sfânt loc al islamului și locul unde se desfășoară pelerinajul anual (haj) la care orice musulman trebuie să participe măcar o dată în viață.

Conform relatărilor de la fața locului, în momentul incidentului orașul Mecca era afectat de o furtună, iar moscheea era plină de lume, vinerea fiind pentru musulmani zi de odihnă și rugăciune.

 

Împarte cu prietenii tăi: