Bonurile fiscale emise în data de 5 august, cu o valoare de 320 de lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică. La această extragere au participat toate bonurile fiscale emise în perioada 1 – 31 august. Fondul total de premiere este de un milion de lei.

‘Fondul de premiere pentru extragerea lunară este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii’, menţionează MFP într-un comunicat.

Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Prima, duminică 20 septembrie, când se extrage valoarea bonului câştigător şi ziua în care a fost emis, iar a doua, în cazul în care numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, care constă într-o nouă extragere, pentru determinarea celor 100 de bonuri câştigătoare.

Regulamentul a fost modificat după ce, la extragerea din aprilie au fost aproape 18.000 de câştigători, iar premiul care a revenit fiecăruia a fost de doar 56 de lei.

Împarte cu prietenii tăi: