Comerţul electronic este o parte importantă a economiei Uniunii Europene, și a crescut constant în ultimii ani. Jumătate dintre europeni au cumpărat anul trecut bunuri sau servicii pe internet, însă mare parte de pe piaţa internă.

Consumatorii continuă să se simtă mult mai încrezători atunci când cumpără online din propria lor țară, lucru confirmat şi de purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand: Potenţialul comerţului online pe piaţa europeană este extrem de ridicat, potrivit noului tablou de bord al pieţelor de consum. Aproximativ 61% dintre consumatori cumpără de pe internet doar produse din propria lor ţară, faţă de 38% care fac cumpărături din alte state membre ale Uniunii Europene. Acest lucru se întâmplă deoarece populaţia are mai multă încredere în produsele autohtone şi în cele pe care le văd, decât în pe cele care le comandă online din alte ţări.

Există reguli privind comerţul electronic, pe care Comisia Europeană le-a impus până în prezent şi pe care, până la sfârşitul anului doreşte să le uniformizeze, ca pe viitor să poată înlesni cumpărăturile online între statele europene. Regulile sunt în beneficiul cetăţenilor şi al firmelor din Europa. Comerţul online trebuie să se realizeze în siguranţă şi să aibă parametri calitativi mai mari.

Este nevoie ca fiecare consumator să cunoască ce drepturi are, a mai precizat Christian Wigand. În prezent, de exemplu, doar patru din zece europeni știu că au dreptul să înlocuiască bunurile defecte.

România se situează pe ultimele locuri în Uniunea Europeană după numărul utilizatorilor de internet care cumpără online bunuri şi servicii, comenzile de îmbrăcăminte şi rezervările de vacanţe sunt cele mai frecvente. În schimb, cele mai ridicate procentaje de cumpărători online sunt înregistrate în Marea Britanie, Danemarca, Suedia şi Germania.

Comisia Europeană doreşte să creeze o piață unică digitală în Europa, să elimine barierele care încetinesc dezvoltarea comerţului online în cele 28 de țări ale Uniunii Europene, bariere care împiedică consumatorii să profite pe deplin de această piață. În acest sens, Comisia Europeană a adoptat în primăvara acestui an o strategie privind piaţa unică digitală, care ar putea contribui la dezvoltarea economiei și crearea de noi locuri de muncă.

În prezent, principalele probleme întâmpinate de consumatorii care fac comerţ online privesc livrarea și conformitatea produsului. Mai mult decât atât, consumatorii continuă să se confrunte cu restricții din cauza ţării de reședință sau a cardurilor de credit pe care le folosesc. Acestea au fost şi principalele motive pentru care au fost depuse reclamaţii. Tabloul de bord arată însă că doar 6% dintre consumatori au sesizat autorităţile publice, restul fie au preferat să treacă cu vederea problema, fie au contactat direct distribuitorul sau furnizorul. Şi asta deoarece nu au ştiut cum să procedeze pentru a reclama autorităţilor problema sau nu au avut încredere într-o eventuală reuşită.

Comisia Europeană a demarat o anchetă pentru investigarea practicilor din sectorul comerţului online. Rezultatele preliminare vor fi publicate la jumătatea anului viitor.

Împarte cu prietenii tăi: