La casele de pariuri Noua Zeelanda este favorita cu o cota de 2.20 pentru cucerirea trofeului. Ea este urmata de Anglia, gazda competitiei, Australia si Africa de Sud. Romania este antepenultima cu o cota de 2501.
Iata insa ca nu mai exista echipe mici nici in rugby pentru ca am avut parte de cea mai mare surpriza pe care a oferit-o acest sport: Japonia a invins Africa de Sud cu 34 la 32. Niponii aveau pana la acest meci o singura victorie la Cupa Mondiala in 21 de meciuri. O victorie in 1991 cu Zimbabwe la prima lor participare.

Stejarii nostri fac parte din grupa D alaturi de Franta, Italia, Canada si Irlanda.
Prima partida a Romaniei are loc miercuri de la ora 22 impotriva Frantei, care a invins deja in primul meci al grupei pe Italia cu 32-10.
Nationala noastra este una experimentata daca ne uitam la media de varsta (28 de ani si 11 luni) a 4-a intr-un top al varstei, dar sta ceva mai rau cand e vorba de greutate si inaltime, 2 factori extrem de importanti in acest sport. In topul greutatii suntem pe penultimul loc al clasamentului cu o medie de 97 de kg, iar in cel al inaltimii suntem pe 14 cu o medie de 1,85 m.

Program meciuri:

23 septembrie (22:00): Franța — România, Londra (Stadionul Olimpic)
27 septembrie (18:45): Irlanda — România, Londra (Wembley)
6 octombrie (18:45): Canada — România, Leicester (Leicester City Stadium)
11 octombrie (16:30): Italia — România, Exeter (Sandy Park)

Împarte cu prietenii tăi: