Judeţul Giurgiu este unul dintre cele mai sărace judeţe ale României, alături de Teleorman, Botoşani sau Vaslui, şi se află în coada clasamentului la aproape toţi indicatorii economici.

Într-un top al județelor raportat la depozitele companiilor și populației în bănci județul Giurgiu se situează pe ultimul loc cu doar doar 660 mil. lei față de județul Cluj unde bancherii au atras economisiri în bănci de 11 mld. lei.

Pe de altă parte, judeţul Cluj a devenit în ultimii ani un magnet pentru firmele de IT şi pentru cele de outsourcing şi a reuşit să-şi revină după plecarea finlandezilor de la Nokia din 2011.

Populaţia şi companiile din cele 41 de judeţe aveau la finele lunii august depozite plasate la băncile locale de aproximativ 231 mld. lei (52 mld. euro), cu 15 mld. lei peste nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut.

Cluj, Timiş şi Constanţa conduc topul judeţelor cu cel mai mare sold al depozitelor atrase de bănci de la companii şi populaţie la finele lunii august, în timp ce la polul opus se poziţionează judeţele Giurgiu, Mehedinţi şi Călăraşi.

Analiştii spun că în general în vestul ţării, oamenii sunt mai precauţi, au un comportament orientat spre economisire, în timp ce în sudul ţării populaţia este mai săracă şi are datorii mai mari.

Împarte cu prietenii tăi: