Agenda cultural-muzicală a zilei 30 Septembrie 2015

Cultură

* Cea de-a patra ediţie a “Nopţii Literaturii Europene” se va desfăşura pe 9 octombrie, între orele 19.00 şi 24.00, la Institutul Astronomic al Academiei Române şi la Muzeul Naţional Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida” din Bucureşti, cu participarea a 14 instituţii culturale din Capitală. „Misiunea acestui eveniment este să promoveze valorile europene şi să contribuie la diversitatea culturală. Literatura este un mijloc prin care se poate ajunge la înţelegere reciprocă şi care poate ajuta la depăşirea barierelor de comunicare”, declară Christophe Pomez, preşedintele Cluster-ului EUNIC Bucureşti, ataşat cultural, directorul Institutului Francez din Capitală. Fragmente de literatură contemporană de ficţiune, teatru, cronici şi studii vor putea fi ascultate în lectura actorilor, scriitorilor, muzicienilor, profesorilor şi jurnaliştilor invitaţi. „Noaptea Literaturii Europene este o sărbătoare a lecturii, a poveştilor care călătoresc şi prin care călătorim”, mai spune Christophe Pomez. „Evenimentul urmăreşte să ofere ţărilor europene şansa de a prezenta opere contemporane traduse în limba română şi să facă auzite într-un mod creativ noi voci ale literaturii europene”, adaugă preşedintele Cluster-ului EUNIC Bucureşti. (Adevărul)

* Muzeul Naţional de Artă al României, Delegaţia Valonia-Bruxelles la Bucureşti şi Muzeul Fotografiei din Charleroi, Belgia, organizează conferinţa de presă a expoziţiei de fotografie „Gustave Marissiaux. O poetică a privirii” – ora 11:00, la Muzeul Naţional de Artă al României; de la ora 18:30, are loc vernisajul expoziţiei „Gustave Marissiaux. O poetică a privirii”, şi poate fi vizitată în perioada 1 octombrie – 31 ianuarie 2016

* Începând cu ora 19:00, pe scena Ateneului Român din București, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Filarmonica George Enescu, în parteneriat cu CreArT – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Primăriei Municipiului București, Muzeul Național George Enescu, Kaufland România și Unirea Shopping Center, organizează recitalul omagial „ENESCU 60”. Participă nume de referință ale scenei muzicale naționale și internaționale: soprana Leontina Văduva, mezzosoprana Viorica Cortez, baritonul Florin Estefan, violonistul Vlad Maistorovici și pianista Alina Pavalache. Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Fundația „Domeniul Otetelișanu”, în parteneriat cu Galeria Danaart și Arts United organizează vernisajul expoziției „În câmp electric” – ora 19:00, în Galeria Teatrului Odeon. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 30 septembrie – 15 octombrie

* Vernisajul expoziției „Exodus Wonderland”/Sergiu Chihaia – ora 19:00, la Atelier 030202 (Sala Nouă TC), Str. Sfânta Vineri nr. 11. Expoziția poate fi vizitată în perioada 30 septembrie – 15 octombrie

* Cea de-a IV-a ediţie a București Docuart Fest – festival de film dedicat exclusiv documentarului românesc – realizat de asociația Docuart cu sprijinul UCIN (Uniunea Cineaștilor din România), partener principal fiind Muzeul Național al Țăranului Român, se va desfăşura în perioada 30 septembrie – 4 octombrie, la Cinema Eforie şi Cinema Muzeul Ţăranului

* De la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, scriitorul portughez Rui Zink, autorul romanului “Cititorul din peşteră”, participă la lansarea ediţiei Humanitas Ficton a noului său bestseller, “Instalarea fricii”, o parabolă a societăţii contemporane. La eveniment vor prezenta romanul alături de autor, Micaela Ghiţescu, traducătoarea romanelor lui Rui Zink în limba română, scriitorii Ioana Pârvulescu şi Radu Paraschivescu şi Daniel Perdigao, directorul Institutului Camões din Bucureşti. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humnaitas Fiction. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Ambasada Portugaliei şi Institutul Camões

* Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti organizează prima prelegere din această toamnă susţinută de istoricul Gido Csaba despre “Rolul căilor ferate în modernizarea Transilvaniei”- ora 19:00, Str. Gina Patrichi nr. 8

* Premiera primului show de cabaret noir, „Mon Cabaret Noir” şi pus în scenă de Răzvan Mazilu – ora 19:00, la sala Teatrelli, din incinta Centrului de Creaţie, Artă şi Tradiţie (Creart)

* Uniunea Sârbilor din România (USR), în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti, Muzeul Naţional “George Enescu” din Bucureşti şi Liga de Prietenie Româno-Sârbă, organizează, în perioada 30 septembrie – 3 octombrie, evenimentul cultural Zilele Culturii Sârbe. Are loc inaugurarea sediului din Bucureşti al Uniunii Sârbilor, moment urmat de o prezentare a activităţilor comunităţii din Bucureşti

* Cluj – Napoca: Vernisajul expoziţiei de artă plastică „Secvențe Veneţiene”, a artistului Liviu Vlad – ora 17:00, la Galeria „Paul Sima” din incinta Colegiului Academic al Universităţii „Babeş-Bolyai”, Str. Emanuel de Martonne nr. 1. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 30 septembrie – 29 octombrie     

* Sibiu: Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu organizează, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie, prima ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu. Ediția pilot reunește artiști din Franța, Germania, Polonia, România și Spania, ce vor prezenta evenimente în sălile Teatrului „Gong”, la Sala Thalia, la Sala Studio de la Casa de Cultură a Sindicatelor, dar și în Librăria Habitus

S-a întâmplat într-o zi de 30 septembrie

* Acum 224 de ani, într-o zi de septembrie 1791, La „Burgtheater” din Viena, sub conducerea muzicală a compozitorului, avea loc premiera absolută a operei “Die Zauberflöte” (“Flautul fermecat”), de Wolfgang Amadeus Mozart, operă în două acte, ultima compusă de Wolfgang Amadeus Mozart, pe un libret scris în limba germană de J.E. Schikaneder; compozitorul a dirijat premiera la Viena într-o sală sărăcăcioasă care datorită „Flautului fermecat” şi fondurilor aduse de el a devenit „Theater an der Wien”

* Cu 152 de ani în urmă, mai exact în anul 1863, La Théatre-Lyrique din Paris, avea loc premiera operei în 3 acte “Les pêcheurs de perles” (“Pescuitorii de perle”), de Georges Bizet, pe un libret de M. Carre și E. Carmon

* Cu 136 de ani în urmă, la 30.IX / 12.X 1879, avea loc premiera, la Bucureşti, a piesei „Despot Vodă” de Vasile Alecsandri; în distribuţie: Grigore Manolescu, Constantin Nottara şi Matei Millo  

* Acum 63 de ani, la 30 septembrie 1952 a avut loc, la New York, premiera mondială a „cineramei” (tehnică tridimensională în cinematografie), cu programul „This is Cinerama”; metoda, aparţinând lui Fred Waller, a fost aplicată, chiar din acel an, în mari oraşe ale lumii: New York, Tokyo, Osaka, Montreal, Londra, Paris, Milano

Aniversări – Comemorări

– 1784: Cărturarul Gheorghe Şincai (1754-1816) este confirmat ca director al şcolilor naţionale din Transilvania  

– 1882: A murit Mihail Pascaly, regizor, director de teatru, profesor, traducător, autor dramatic și publicist (n. 1831)

– 1916: A murit (a căzut în luptele de lângă Predeal) poetul simbolist Mihail Săulescu; a cultivat o poezie cu tematică citadină; a scris şi drame de factură expresionistă (n. 1888)  

– 1917: S-a născut (la Berlin, unde se afla mama sa, actriţa şi cântăreaţa Aglaia Ionescu) Ion Vova (pe numele său adevărat Vladimir Stelian Ionescu), actor şi regizor; din 1952 regizor şi realizator de emisiuni de umor la Radiodifuziunea Română (m. 2011)

– 1931: S-a născut actorul Dem Rădulescu (m. 2000)  

– 1933: S-a născut poetul şi publicistul Irimie Negoiţă (m. 2000)  

– 1939: S-a născut chirurgul şi omul de cultură Constantin Teodorescu; a înfiinţat Fundaţia „Dr. Constantin Teodorescu” un adevarat sprijin pentru cultura bârlădeană, cu ajutorul căreia au fost publicate zeci de cărţi, reviste şi susţinute nenumărate manifestări culturale (m. 2011)

– 1941: S-a născut Corneliu Calistru, dirijor şi profesor  

– 1952: S-a născut Ricky Dandel, solist vocal, compozitor, textier, prezentator şi moderator de origine română; stabilit în Germania din 1989

– 1956: S-a născut Marin Cazacu, violoncelist şi profesor  

– 1967: S-a născut interpreta de muzică de jazz Teodora Enache

– 2006: A murit (la Budapesta) prozatorul şi dramaturgul de naţionalitate maghiară András Sütö; membru-fondator al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (1989) (n. 1927)  

– 2007: A murit baritonul David Ohanesian; alături de Octav Enigărescu și Nicolae Herlea, a făcut parte din triada de aur a celor mai mari baritoni ai României (n. 1927)

– 1207: S-a născut Djalal Al-Din Rumi, considerat unul dintre marii poeţi ai literaturii persane (m. 1273)

– 1628: A murit Fulke Greville, primul Baron Brooke, poet englez (n. 1554)

– 1715: S-a născut abatele Étienne Bonnot de Condillac, filosof iluminist francez (m. 1780) – 300 de ani. NOTĂ: Unele surse (http://www.universalis.fr/encyclopedie/condillac-etienne-bonnot-de/, http://www.encyclopedia.com/article-1G2-3446800407/condillac-tienne-bonnot-de.html) menţionează ca an al naşterii 1814

– 1897: S-a născut Gaspar Cassado, violoncelist şi compozitor spaniol (m. 1966)

– 1904: S-a născut poetul galez Waldo Williams (m. 1971)

– 1906: S-a născut dirijorul, compozitorul şi oboistul ceh Vaclav Smetacek (m. 1986)  

– 1908: S-a născut David Oistrakh, violonist, dirijor şi pedagog rus (m. 1974)  

– 1921: S-a născut actriţa britanică de film Deborah Kerr (m. 2007)  

– 1924: S-a născut scriitorul american Truman Capote (m. 1984)  

– 1934: S-a născut Udo Jürgens, cântăreţ şi compozitor austriac; a câștigat concursul muzical Eurovision 1966 cu piesa “Merci, Chérie” (m. 2014)  

– 1955: A murit actorul american de teatru şi film James Dean (n. 1931) – 60 de ani

– 1964: S-a născut Monica Bellucci, actriţă italiancă

– 1985: A murit actriţa franceză de film Simone Signoret (n. 1921) – 30 de ani

– 1990: A murit scriitorul australian Patrick White; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1973 (n. 1912, la Londra) – 25 de ani

-1928 – S-a născut (la Sighetu Marmaţiei, în România) ELIE WIESEL, scriitor american de origine evreiască, ziarist, eseist şi filosof umanist, activist în domeniul drepturilor omului; deportat, în 1944, împreună cu familia, a supravieţuit ororilor din lagărele naziste de la Auschwitz şi Buchenwald; Premiul Nobel pentru pace pe 1986; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (2002); cu ocazia vizitei sale în România (iulie 2002) a fost inaugurată, în oraşul natal, o casă memorială care îi poartă numele (Rompres 29-31.VII.2002)

-1715 – S-a născut abatele ÉTIENNE BONNOT de CONDILLAC, filosof iluminist francez (m.2/3.VIII.1780) – 300 de ani (Scriitori francezi, 1978)

*        *        *        *        * 

-1935: S-a născut in San Francisco interpretul Johnny Mathis.

-1947: S-a născut la Londra Marc Bolan ( Marc Feld ) din grupul T Rex

-1952: S-a nascut interpretul Ricky Dandel.

-1992: A murit la 44 de ani, bolnav de SIDA , compozitorul Paul Jabara. In era disco-clasic a câştigat premiile anuale ale Academiei Americane cu Last Dance” ( Donna Summer), „It’s Raining Men” (the Weather Girls) şi „No More Tears” (duet Summer – Barbra Streisand).

-1998: A încetat din viaţă producătorul muzical danez Denniz Pop. Avea numai 35 de ani. Pop, al cărui nume real este Dag Volle, a compus piese pentru Ace Of Base, Dr. Alban, Robyn, Backstreet Boys şi Michael Jackson.

Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personal. (Bogdan Dragomir)

 

Împarte cu prietenii tăi: