Jandarmii Grupării Mobile Constanţa au surprins, duminică, în timpul unui control în Piaţa Obor, patru persoane care opreau trecătorii din zonă şi încercau să le ofere spre vânzare zeci de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte care purtau o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Verificările au arătat că persoanele nu aveau documente de provenienţă a mărfii şi nici autorizaţie de comercializare a bunurilor. Bunurile oprite de la comercializare (treninguri, tricouri, veste, pulovere) au fost confiscate.

Indivizii vor fi cercetaţi acum penal.

Împarte cu prietenii tăi: