În timpul săpăturilor făcute pentru reînnoirea conductelor de apă și canalizare în centrul stațiunii Băile Herculane, au fost descoperite ruinele unui bazin de apă termală de pe vremea romanilor. Descoperirile se întind pe aproape 5 hectare, practic sub tot centrul stațiunii Băile Herculane. ”Aici avem o parte dintr-un bazin în care romanii, pur si simplu, se scăldau; deocamdată doar jumătate din acest bazin am reușit să scoatem la suprafață” – a afirmat Lavinia Grumeza, arheolog care, deși a cercetat peste douăzeci de situri din toata țara, recunoaște că și-a dorit mereu să descopere secretul băilor romane. Cele de la Herculane sunt construite din roci de calcar ce mențineau foarte bine temperatura apei.

Împarte cu prietenii tăi: