de discriminare ci doar de apărarea unor cuceriri ale înaintaşilor noştri, care ne-au permis să ne dezvoltăm şi să convieţuim până în acest moment. Ori, orice perturbare a bunului mers al acestor lucruri, ar trebui sancţionată cu expulzarea. Până la urmă atunci când ajung la cineva în casă, fie că sunt primit, sau intru ilegal în acea casă, dacă mi se dă drept de şedere e normal să respect regulile casei respective, nu să le impun pe ale mele în calitate de musafir.
În caz contrar, bunătatea arătată de o parte a liderilor europeni refugiaţilor musulmani se poate transforma într-o cutie deschisă a Pandorei, iar valul islamic ce a cuprins continentul va reprezenta începutul sfârşitului european.

Împarte cu prietenii tăi: