În discuțiile de la Bruxelles, în această perioadă, se folosesc foarte des noțiuni precum întreprinderi mici și mijlocii, inovare, agenda digitală, cercetare.

Pe de altă, parte aceste cuvinte ar a nu se potrivi cu realitățile din România, țară a cărei populație trăiește în proporție de peste 40% în mediul rural. De aici și nevoia unor particularizări în funcție de regiuni. Potrivit comunicatelor oficiale, politica regională la nivelul Uniunii se adresează tuturor regiunilor și orașelor, sprijinind crearea de locuri de muncă, competitivitatea întreprinderilor, creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții.

Ca cifre, în perioada 2014-2020, au fost alocate 351,8 miliarde € – aproximativ o treime din bugetul total al UE – pentru politica de coeziune, în vederea atingerii acestor obiective şi a îndeplinirii diverselor nevoi existente la nivelul tuturor regiunilor din UE. Într-un interviu pentru Radio Iași, purtătorul de cuvânt din cadrul Comisiei Europene, Jakub Adamowicz, a oferit câteva explicații menite să apropie dezideratele Bruxelles-ului de realitățile românești.

”Rolul principal al politicii regionale este să contribuie la ajungerea pe termen lung la un standard de trai uniform și oportunități egale pentru toți cetățenii Uniunii Europene, neținând seama că ei sunt din Iași, din Lisabona, din Helsinki sau Barcelona. Avem, bineînțeles, în estul Europei o situație din cauza celor 40 de ani de totalitarism și comunism și de aceea există nevoia de a ajunge din urmă la capitolul infrastructură grea. Asta înseamnă că societatea în România, cele din statele baltice nu au avut posibilitatea să se dezvolte în același fel așa cum s-a întâmplat în vestul Europei.
Așa că, pentru estul Europei, în general, este acum important ca mai întâi să-și pună la punct infrastructura care este necesară pentru a prinde din urmă restul statelor la standardele de viață, la productivitatea economică și asta să ducă la capacitatea de a trăi la un nivel comparabil cu vestul Europei.

De aceea, politica regională, și cea mai mare parte a banilor rezervați acesteia, pentru estul Europei, sunt îndreptați către infrastructura grea. Acesta este cazul și pentru România, o țară mare, și în care, după această perioadă de finanțare, 2014 -2020, vom vedea o dezvoltare a infrastructurii, așa cum a fost cazul Poloniei pentru perioada 2007 – 2013. Acum, România este pe cale să facă acest salt important.

Cred că ceea ce se întâmplă la Bruxelles, nu arată doar că dezvoltarea economică a Europei depinde de cercetare și dezvoltare, ci și de investiții în infrastructură, ceea ce și facem. Chiar dacă România se concentrează în a face acest pas mare în față în următorii șapte ani, acum, este deja timpul să se anticipeze ce va fi după aceasta, ce se va întâmpla în anii de după 2020. Va fi foarte important să se profite de momentum în a prinde din urmă și aceasta se va face prin infrastructura soft și prin capacitățile intelectuale. Așa că, nu este prea devreme să gândim în această direcție”.

Împarte cu prietenii tăi: