16 cazuri de intoxicaţii cu monoxid de carbon s-au înregistrat în primele 10 luni ale acestui în aria de activitate a E.ON. În urma acestor evenimente cauzate de coşuri înfundate sau construite necorespunzător, precum şi de folosirea aragazului ca sursă de încălzire, au fost afectate 39 de persoane, din care 5 şi-au pierdut viaţa.

În zona de vest a ţării, în judeţul Hunedoara, au fost intoxicate cu monoxid de carbon trei persoane, din care una a decedat.
Folosirea aragazurilor pentru încălzirea locuinţei, coşurile de evacuare neetanşe, înfundate sau construite necorespunzător care duc la acumularea gazelor arse în încăperi, sunt principalele cauze ale acestor evenimente cu consecinţe tragice.

E.ON Distribuţie România recomandă la început de sezon rece, ca hornurile, coşurile de fum şi ţevile de evacuare să fie verificate pentru a asigura ventilaţia corespunzătoare. Curăţarea coşurilor de fum de cel puţin două ori pe an, una obligatoriu în sezonul rece, exclusiv prin intermediul firmelor sau persoanelor autorizate, este o recomandare de care fiecare consumator de gaze naturale ar trebui să ţină seama fiindcă în acest fel se pot preveni intoxicaţiile cu monoxid de carbon. Nu în ultimul rând, aparatele neautomatizate care funcţionează cu flacără deschisă trebuie supravegheate permanent, fiind interzisă utilizarea lor ca surse de încălzire.

Potrivit datelor IGSU, la nivel naţional, numărul incendiilor la locuinţe înregistrate în intervalul 1 octombrie 2012-30 iunie 2015, a ajuns la 16.275, iar numărul victimelor a fost de 1.329. Coşurile de fum defecte sau amplasate necorespunzător faţă de elementele combustibile au provocat 34% din totalul incendiilor la locuinţe, în perioada menţionată.

Împarte cu prietenii tăi: