Mai multe detalii ne oferă Sorin Şchiopu, de la Studioul regional Radio România Târgu Mureş, în rubrica “Local, regional, european – EuranetPlus”.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a invitat, duminică, la Bruxelles, lideri din 10 state central şi est-europene la o discuţie de principiu legată de găsirea unei soluţii comune la criza refugiaților cu care se confruntă Europa.
La acest mini-summit regional au participat șefii de stat sau de guvern din 8 țări membre ale UE (Germania, Austria, Bulgaria, Croația, Grecia, Ungaria, România și Slovenia) și din două state din afara Uniunii – Serbia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.
Țara noastră a fost reprezentată la această reuniune de către președintele Klaus Iohannis.
Șeful statului român a declarat aseară, într-o conferință de presă, că discuțiile s-au axat pe modul în care pot fi sprijiniți refugiații, cum li se poate asigura acestora adăpost în condițiile în care se apropie iarna.
De asemenea, s-a discutat despre modalitățile în care se poate realiza o cooperare mai strânsă între statele din regiune şi despre eficientizarea schimbului de informaţii între state pentru cațările UE să-și poată corela mai bine acţiunile.
Klaus Iohannis:

„În acest context, după mai multe dezbateri, s-a agreat sporirea capacităţilor de recepţie în Grecia şi în celelalte ţări aflate pe ruta migratorie din Balcanii de Vest.
Sigur, în cazul în care capacităţile statelor afectate nu vor fi suficiente, va putea fi activat şi mecanismul de protecţie civilă al Uniunii.”

La mini-summitul de la Bruxelles a fost convenit un plan în 17 puncte pentru gestionarea comună a fluxului de imigranţ care pătrund prin Peninsula Balcanică.
Principalele măsuri se referă la mărirea numărului locurilor de cazare înainte de venirea iernii în centrele unde sunt primiţi şi înregistraţi imigranţii cu scopul de a se ajunge la un total de 100.000 de locuri de-a lungul rutei din Balcanii de Vest şi Grecia.
De asemenea, vor fi desfăşuraţi în următoarele zile 400 de ofiţeri de Poliţie de Frontieră în Slovenia pentru a ajuta la înregistrarea migranților.
În același timp, liderii europeni au decis să intensifice eforturile pentru trimiterea înapoi a imigranţilor care nu au nevoie de protecţie internaţională şi să intensifice cooperarea asupra repatrierii cu țări ca Afganistanul, Bangladesh-ul, Irakul şi Pakistanul.
Liderii europeni au mai convenit că este nevoie de o acţiune comună cu Agenţia pentru securizarea graniţelor, Frontex, pentru a detecta trecerea ilegală a frontierei şi ca UE să ofere sprijin de înregistrare şi amprentare în Croaţia.
În acest context, șeful executivului european a mai subliniat că nu este o soluție nici închiderea granițelor și nici facilitarea circulației migranților spre granița altei țări.
Jean-Claude Juncker:

„Să fim sinceri: nu există o rezolvare miracol. Închiderea frontierelor nu este o soluție pe termen lung. Soluția este de a acționa în calitate de europeni , în mod solidar și responsabil, combinând toate instrumentele noastre politice, legislative, financiare si operaționale.
În Europa problema unora este, de asemenea, și problema altora.”

Împarte cu prietenii tăi: