Iar sunt două Românii: una tot mai mică, cu mizerabili și șnapani și una solidară, mult mai mare … România normală. E drept, ca s-o vedem au ars oameni, oameni buni, oameni cu rost pe lume, cu talent. Cu idei, cu viitor. Rockeri … (culoarea inimii mele ).

Au murit ca să sfâșie puțin pânza gri sub care de abia mai respirăm … să se vadă omenia și bunătatea și … normalitatea.

Acestui fel de oameni îi aparșin. Nu mai vreau să treacă niciun jipan de mitocan prin și peste România asta ranită … și a mea.

Acestui fel de a fi om vreau să-i fiu adept și de acum înainte: care simte, care sare în ajutor, care dăruiește, care nu doarme-n cizme și-n like-uri ci face.

Poate ca vor și alții în partea asta a spiritului românesc.

Poate ar trebui să ne batem cu dictatura neamprostiei. Să nu mai fim așa … mioritici și arsi pe rug, pe altarul lăcomiei și nepasării … veșnic victimizați și resemnați.

Vă cer să economisiți ani din viață … (eu nu mai am așa de multi înainte) și mai exact să nu uitați clipa asta și să nu amânați: să începeți să trăiți altfel.

Altfel, adică așa cum sunteți în zilele astea … mai puternici decât durerea și mult, mult mai buni decât credeați ca puteti fi.

Am uitat ceva? Da, să spun mulțumesc. În stradă, când scriu, sunt mii de oameni. Ei vin din partea mea de Românie … arsă … DAR nu pârlită și lașă..

Împarte cu prietenii tăi: