Comisia Europeană a adoptat miercuri măsuri care modifică prevederile Directivei în vigoare.

Astfel, persoanele fizice nu vor mai putea deţine anumite categorii de arme semiautomate .
Se doreşte, de asemenea, autorizarea colecţionarilor de arme de foc şi înregistrarea tuturor armelor, chiar şi a celor dezactivate.
Comisia Europeană îşi propune ca, prin noile prevederi, să armonizeze, la nivel european, legislaţia în domeniu, toate statele membre fiind obligate să se supună unor reguli comune.
Comisarul European Elzbieta Bienkowska:
“ Dorim să asigurăm trasabilitatea armelor de foc prin impunerea unor reguli de comerţ stricte şi armonizate. Vrem să fim siguri că nicio persoană fizică nu poate vinde sau cumpăra arme de foc sau, şi mai important, părţi din acestea, online. Până acum nu au fost reglementări europene unitare şi ştim că în special în atacul de la Thalys una dintre armele de foc folosite a fost realizată din părţi cumpărate legal de pe internet.”
Comisarul European Elzbieta Bienkowska
Pentru a intra în vigoare, măsurile trebuie să obţină aprobarea Parlamentului și a Consiliului.
Comisia europeană pregăteşte şi un Plan de Acţiune pentru combaterea traficul ilicit de armament. Acesta va fi prezentat în viitorul apropiat, după cum a anunţat Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei.

Împarte cu prietenii tăi: