Astăzi începe o nouă sesiune a Parlamentului European, în cadrul căreia va avea loc o dezbatere care se va concentra pe măsuri concrete, inclusiv propunerea privind datele din registrul cu numele pasagerilor.

Propunerea se află în prezent în negociere tripartită între Parlament, Consiliu şi Comisie şi prevede creşterea schimbului de informaţii între statele membre UE, întărirea controalelor la graniţele externe ale Europei, combaterea finanţării teroriste şi a traficului de arme.

Cele 28 de state membre au sporit presiunea pentru ca Parlamentul European să accelereze adoptarea registrului european cu numele pasagerilor companiilor aeriene, necesar pentru a urmări parcursul „celor care vor să atace”. Vor fi controlaţi inclusiv cetăţenii europeni, au decis miniştrii de interne prezenţi la reuniunea extraordinară a Consiliului de Justiţie şi Afaceri Interne de la Bruxelles. Aceştia au cerut şi revizuirea regulilor după care funcţionează spaţiul Schengen, tocmai pentru a permite controlarea sistematică a cetăţenilor europeni şi nu doar a celor din statele terţe

Comisarul european pentru afaceri interne, Dimitris Avramopoulos, a salutat consensul statelor membre:

“Vocea Franţei a fost auzită. Nu este vorba doar Franţa, care a fost atacată în centrul valorilor sale, acesta este întreaga Europă. Și tocmai de aceea un răspuns european unit este singura cale de urmat.

Acordul privind registrul european cu numele pasagerilor trebuie finalizat până la sfârşitul lui 2015 şi va trebui “să includă zborurile interne în raza sa de acţiune”, să prevadă o perioadă “suficient de lungă pentru păstrarea datelor” şi nu ar trebui să se limiteze la “infracţiunile de natură transnaţională”, au cerut miniştrii europeni în declaraţia comună de la finalul Consiliului JAI.

Împarte cu prietenii tăi: