"Lalele" de pe ANTOLOGIA MUZICII ROMANESTI CD2 MUZICA USOARA ROMANEASCA de Temistocle Popa/Luigi Ionescu. Lansat: 2003. Melodia 3. Gen: Pop.

Agenda cultural-muzicală a zilei 26 Noiembrie 2015

Preşedinţie

* Administraţia Prezidenţială organizează dezbaterea „Educaţie pentru Sănătate” – ora 10:00, la Palatul Cotroceni, Sala Unirii. Participă ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, președintele Asociației Părinți pentru Ora de Religie, Liana Stanciu, părintele Constantin Necula, consilier misionar-pastoral și de imagine al Mitropoliei Ardealului, factori decizionali, reprezentanți ai elevilor, studenților și tinerilor, experți în zona politicilor educaționale și de sănătate și reprezentanți ai societății civile. Întâlnirea va fi deschisă de președintele Klaus Iohannis

Diaspora

* Atena: Delegaţia Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru Românii de Pretutindeni condusă de Zvetlana Preoteasa, director general al Institutului va participa la deschiderea oficială a Bibliotecii Româneşti din Atena şi va vizita şcolile în care se predau cursuri de limbă română ale Asociaţiei Femeilor Românce din Grecia, dar și şcoala din Aspropyrgos, unde va participa la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Naționale a României (1 dec.). Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru Românii de Pretutindeni va dona și cea de-a doua tranşă de carte românească Penitenciarului de femei din Eleona Thivon. Aceste evenimente fac parte din proiectul „Educaţie, spiritualitate şi informaţie pentru comunităţile româneşti din afara graniţelor ţării” (26 nov. – 1 dec.)

Social

* Asociația Șansa Ta în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) şi 45 de şcoli din Bucureşti şi Ilfov organizează campania naţională de Crăciun „Zâmbetul din cutie”, prin care, între 20 octombrie şi 15 decembrie, elevi din şcolile din Bucureşti şi din împrejurimile capitalei donează, în cutii de pantofi, cadouri pentru copiii defavorizaţi din restul ţării. 8.000 de copii din cele mai sărace 17 judeţe ale ţării vor primi aceste daruri în preajma Crăciunului.Astăzi are loc concertul caritabil găzuit de Centrul de conferinţe Auditorium Pallady, începând cu ora 17:00

Admnistraţie

* Gura Humorului: Primăria oraşului, alături de Primăria comunei Mănăstirea Humorului, marchează aniversarea a 525 de ani de la prima atestare documentară a localităţii Gura Humorului şi respectiv 600 de ani de la prima atestare documentară a localităţii Mănăstirea Humorului (26 – 28 nov.)

Organizaţii

* Craiova: Rotary Club Craiova, Asociația Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021 și Opera Română Craiova în parteneriat cu Radio România Oltenia Craiova și TVR Craiova organizează Gala Rotary Club Craiova Susține Excelența în Comunitate, un spectacol oferit de soliștii, corul și orchestra simfonică a Operei craiovene – ora 19:00

Social

* Fundaţia Motivation România şi Fundaţia Special Olympics din România organizează o dezbatere, cu implicarea copiilor cu şi fără dizabilităţi – ora 13:00, la Liceul Teoretic „Marin Preda”

* Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România organizează cea de-a III-a ediţie a Festivalului Naţional al Artei şi Creaţiei Persoanelor cu Dizabilităţi intitulat „Oameni Aproape Invizibili” – ora 16:00, la Teatrul Excelsior

* Asociația Șansa Ta în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) şi 45 de şcoli din Bucureşti şi Ilfov organizează campania naţională de Crăciun „Zâmbetul din cutie”, prin care, între 20 octombrie şi 15 decembrie, elevi din şcolile din Bucureşti şi din împrejurimile capitalei donează, în cutii de pantofi, cadouri pentru copiii defavorizaţi din restul ţării. 8.000 de copii din cele mai sărace 17 judeţe ale ţării vor primi aceste daruri în preajma Crăciunului. Astăzi are loc concertul caritabil găzduit de Centrul de conferinţe Auditorium Pallady – ora 17:00

* Sibiu: Vernisajul expoziției „Colectiv”, realizată de Miluță Flueraș, unul din fotografii răniți în clubul bucureștean – ora 17:00, în foaierul Teatrului „Gong”. Vor fi la dipoziţie mai multe urne în care publicul va putea dona bani pentru ajutorarea autorului. Expoziția cu cele 30 de fotografii din concerte, ale lui Miluță Flueraș, va putea fi vizionată până în data de 9 decembrie

Academie

* Academia Oamenilor de Ştiinţă din România organizează simpozionul “Nicolae Iorga – contemporanul nostru” – ora 11:00, în cadrul secției de Științe istorice și arheologie. Cu acest prilej vor fi lansate două volume: “Studii de istorie, mai timpurii si mai târzii”, autor prof. dr. Constantin Buşe și “O viață în slujba istoriei – Ioan Scurtu la 75 de ani” autori: prof. dr. Corneliu Mihail Lungu şi prof. dr. Mihai Nicolae

Învăţământ, Cercetare

* Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti, organizează Gala Serile FJSC – 10 ani, eveniment care marchează un deceniu de la prima ediţie a Serilor Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării – ora 18:30, în Aula Magna a Universităţii din Bucureşti

* Timişoara: Universitatea de Vest decernează titlul de Doctor Honoris Causa ambasadorului României în Germania, Emil Hurezeanu – ora 11:00, în Aula Magna „Ioan Curea”

  • ora 12:15 – declaraţii de presă
  • ora 12:45 – lansarea volumului „Pe trecerea timpului – Jurnal politic românesc – 1996-2015”, de Emil Hurezeanu

Cultură

* Compania organizatoare de evenimente muzicale Twin Arts încheie seria „Jazz Night Out” cu un concert susţinut de pianistul Brad Mehldau şi toboşarul Antonio Sanchez, la Sala Radio din Capitală, începând cu ora 20:00

* Muzeul Municipiului Bucureşti organizează ediţia a II-a a Conferinţei Marketing cultural – ora 10:00, la Grand Hotel Continental (26 – 27 nov.)

* Biroul de Informare al Parlamentului European în România organizează a patra ediție în România a „Zilelor Filmului LUX – București”, manifestare ce prilejuiește proiecția filmelor finaliste pentru Premiul LUX al Parlamentului European – ediția 2015 – la Cinema Elvira Popescu (26 – 27 nov.). Câștigătorul Premiului LUX, ediția 2015, va fi anunțat în data de 24 noiembrie, la sesiunea plenară a Parlamentului European, la Strasbourg

* Ambasada Japoniei şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează conferinţa „Măştile japoneze – meşteşug tradiţional, expresie contemporană”, susţinută de maestrul japonez Hideta Kitazawa – ora 18:00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Studioul „Horia Bernea”, Str. Monetăriei nr. 3, sector 1. Conferinţa este precedată de prezentarea „Măşti populare româneşti” susţinută de prof. Angela Hondru, specialist niponolog

* Muzeul Municipiului Bucureşti organizează conferinţa „Strada Şcoala Ciocanul” susţinută de Anca Tudorancea – ora 19:00, la Palatul Suţu

* Lucian Boia este invitatul celei de-a douăzeci și șaptea întâlniri ”Înapoi la argument cu Horia-Roman Patapievici”, dialogul cu tema „mitul Eminescu“ pornind de la cel mai recent volum publicat de editura Humanitas în seria Lucian Boia – ora 19:00, la Institutul Cervantes

* Eveniment în cadrul Atelierului de carte rară, cu tema „Călătorii extraordinare în universul cărţii – Jules Verne în ediţii Hetzel, păstrate în fondurile de bibliofilie ale Bibliotecii Naţionale a României” – ora 18:30, la Biblioteca Naţională a României, Sala de lectură pentru copii şi tineret „Ionel Teodoreanu”, etajul 1

* Vernisajul a şase noi expoziţii, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană – ora 19:00, la Palatul Parlamentului, aripa E4, Str. Izvor 2-4, accesul prin Calea 13 Septembrie, poarta B3

* Vernisajul expoziţiei semnate de arhitecta Cristina Ţurlea, „înCHIPuiri” – ora 18:00, la Centrul de Cultură Arhitecturală a UAR, Str. Jean Louis Calderon nr. 48. Expoziția poate fi vizitată în perioada 26 noiembrie – 8 decembrie

* Avanpremiera filmului „Micul Prinţ” – ora 19:30, la Movieplex Plaza România

* Tenorul spaniol, José Carreras va susţine un concert în cadrul turneului mondial ”A Life in Music” – ora 20:00, la Romexpo, Pavilionul Central

* Bacău: Galeriile Karo găzduiesc vernisajul expoziţiei aniversare a grupului Prolog – ora 17:00. Muzeul George Enescu participă la această expoziţie cu trei lucrări ale pictorului Horia Bernea

* Botoşani: Muzeul Judeţean Botoşani organizează „Zilele Nicolae Iorga” (26 – 28 nov.)

  • lansarea cărţii „Memoria arhivelor botoşănene – Nicolae Iorga”, ediţie de documente întocmită de Sergiu Balanovici, George Arhip, Rodica Crăcană – ora 14:00, la Sala Polivalentă a Muzeului de Istorie Botoşani

* Buşteni: Vernisajul expoziţiei temporare „Mihai Viteazul – întregitorul de neam” – ora 11:00, la Muzeul Memorial „Cezar Petrescu”

* Calafat: Două formații instrumentale din cadrul Filarmonicii “Oltenia”, respectiv Cvartetul de coarde și Cvintetul de alămuri, vor concerta alături de Rozalia Pataki, artist instrumentist în Orchestra Filarmonicii craiovene, care va susține un minirecital de harpă – ora 18:00, la Palatul “Marincu” (Muzeul de Artă și Etnografie)

* Cluj-Napoca: Vernisajul expoziţiei „Salonul de iarnă al medicilor” (26 nov. – 6 dec.) – ora 13:00, la Muzeul de Artă. Evenimentul este organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” şi Muzeul de Artă Cluj-Napoca

* Cluj – Napoca: Casa de Cultură a Municipiului, cu sprijinul Casei de Cultură a Studenţilor şi Primăriei Municipiului Cluj-Napoca organizează expoziţia de fotografie semnată Renata Dradici şi intitulată „Geometria şi Corpul Uman” (26 nov. – 7 dec.)

* Cluj – Napoca: Consiliul Judeţean Cluj, Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj, în colaborare cu Consiliul Judeţean Gorj, Şcoala Populară de Artă Târgu Jiu, Consiliul Judeţean Botoşani şi Şcoala Populară de Arte Botoşani organizează spectacolul d folclor „Trei inimi româneşti” – ora 17:00, în Sala „Şantier” a Şcolii de Arte, Str. Fabricii de Zahăr nr. 51

* Craiova: Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, Secția Împrumut Adulți „Adrian Păunescu” organizează evenimentul „1 Decembrie – Ziua Unirii celei Mari” – ora 13:30. Participă elevi de la Școala Generală „Nicolae Romanescu”, coord prof. Traudia Chiripuș și prof. Melania Calcinoschy și elevi de la Colegiul Național „Frații Buzești”, coord. prof. Claudia Balaci. În cadrul evenimentului se va vorbi despre semnificația zilei de 1 Decembrie și despre Femei Românce în Primul Război Mondial

* Gura Teghii, jud. Buzău: Seminar de închidere a proiectului „Protecţia şi promovarea diversităţii sitului Penteleu” – ora 13:00

* Iaşi: ”Zilele Monica Lovinescu”, manifestări care includ un film-document ”Întâlniri pariziene cu Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Alexandru Paleologu, Alain Paruit”, un dialog-document ”Monica Lovinescu şi Mircea Eliade”, precum şi simpozionul ‘Monica Lovinescu în actualitate – elite, cultură şi democraţie”

* Oradea: Teatrul „Regina Maria” din localitate sărbătoreşte 60 de ani de teatru românesc cu o serie de opt spectacole dedicate acestei aniversări, în perioada 26 noiembrie – 2 decembrie, cu expoziţii foto, parade ale costumelor şi un show „Best off” de Ziua Naţională a României, când va fi Ziua Porţilor Deschise în instituţie

* Ploieşti: Cea de-a X-a ediţie a Festivalului „Ploieşti Hot Jazz Summit” va avea loc în perioada 26-29 noiembrie la Filarmonica „Paul Constantinescu” şi va fi dedicată jazz-ului românesc

* Sibiu: Asociația Studia Oecumenica împreună cu Centrul de Cercetare Ecumenică al Universității „Lucian Blaga„ din Sibiu organizează cel de-al doilea eveniment din cadrul seriei de manifestări Dezbateri Culturale Sibiene, proiect cofinanțat de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu și inclus în Agenda Culturală Sibiu 2015 – conferința „Europa: doar Occidentul ?” – ora 18:30, în Aula Magna a Universității ”Lucian Blaga”, Str. Lucian Blaga nr. 2A. Participă prof. univ. dr. Piero Coda, rectorul Institutului Universitar Sophia, Loppiano/Firenze, Italia, omul de cultură Andrei Pleşu, prof. univ. dr. Ioan I. Ică jr. și prof. univ. dr. Sorin Radu

* Timişoara: A IV-a ediţie a Balului Vienez – ora 19:00, la Teatrul Naţional Timişoara

* Timişoara: Noua Acropolă Timişoara organizează o prelegere despre simbolurile catedralelor gotice – ora 19:00, la Casa Adam Muller Guttenbrun

* Chişinău: Institutul Cultural Român de la Chişinău continuă seria de conferinţe publice „Poduri de carte – promovarea literaturii române în Basarabia”, ediţia a IV-a (26 – 27 nov.) – în raionul Criuleni şi în municipiul Chişinău. Participanţii la conferinţe sunt: Gellu Dorian, Nicolae Corlat (România), Ion Diviza, Vitalie Răileanu, Mihail Manea (Republica Moldova)

* Londra: Institutul Cultural Român din Londra lansează volumul „The Witness”, recent publicată traducere în limba engleză a „Jurnalului unui figurant”, semnat de George Tomaziu, personaj fascinant al exilului românesc, nepot al lui George Enescu, pictor de talent și figură eroică a rezistenței antinaziste și, după război, antisovietice – la sediul din 1 Belgrave Square. Participă traducătoarea Lady Jane Reid, scriitorul Alan Judd și a fiul lui George Tomaziu, Georges Tomazi

* Munchen: În perioada 26 noiembrie – 13 decembrie, va avea loc cea de-a 10-a ediţie a Festivalul Filmului Românesc, cel mai mare festival de film românesc organizat în Germania.Ca în fiecare an, acest festival se desfăşoară sub egida Zilelor Culturii Române la München, şi va avea loc la Filmmuseum im Munchner Stadtmuseum

* Viena: Platforma de Cercetare „Elfriede Jelinek“ şi Centrul de Cercetare „Elfriede Jelinek“ organizează cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena, în colaborare cu Societatea Austro-Română (AUSTROM) şi Ministerul Federal pentru Europa, Integrare şi Relaţii Externe al Republicii Austria, în perioada 26-27 noiembrie, simpozionul interdisciplinar Scrisul ca formă de rezistență / Schreiben ald Widerstand: Elfriede Jelinek & Herta Müller – ora 16:00, la MUSA – Museum Startgalerie Artothek. Simpozionul, conceput sub forma unui dialog intercultural între experţi, cuprinde prelegeri ale cercetătorilor români Maria Sass, Graziella Predoiu, Bianca Bican, András F. Balogh, Mădălina Diaconu, Cristina Petrescu, Alexa Stoicescu şi George Guţu

* Toronto: Proiecţia filmului „O poveste de dragoste – Lindenfeld”, în regia lui Radu Gabrea, în cadrul Festivalului de film european de la Toronto (14 – 28 nov.)

S-a întâmplat într-o zi de 26 noiembrie

* În urmă cu 124 de ani, de la această dată, Societatea Română de Timbrologie (preşedinte – Dumitru C. Butculescu), organizată definitiv în luna noiembrie 1891, îşi va schimba denumirea în Societatea Filatelică Română, prilej cu care s-a adoptat şi „Statutul de funcţionare” (26.XI/10.XII)

* Cu 106 ani în urmă, a avut loc, la Teatrul Naţional din Bucureşti, premiera piesei „Viforul”, de Barbu Ştefănescu-Delavrancea  

* Cu 93 de ani în urmă, era descoperit, în Valea Regilor (porţiune pe versantul drept al văii Nilului), de egiptologul englez Howard Carter, mormântul faraonului egiptean Tutankhamon (1333-1325 î.H)  

* Acum 50 de ani, era lansat primul satelit artificial francez, „Astérix-1”, de la baza spațială de la Hammaguir, din vestul Algeriei. Denumit inițial A-1, adică primul satelit al Armatei franceze, mai târziu a fost redenumit după popularul personaj de desene animate Astérix

Aniversări – Comemorări

– 1834: S-a născut Nicolae Predescu, prozator şi eseist (m. 1906)  

– 1875: S-a născut prozatorul Ioan Adam, autorul mai multor nuvele şi romane de orientare sămănătoristă (m. 1911) – 140 de ani

– 1892: S-a născut medicul Valeriu (Lucian) Bologa; contribuţii la istoria medicinii româneşti şi universale; profesor la Universitatea din Cluj-Napoca (m. 1971)  

– 1893: S-a născut actorul Nicolae Băltăţeanu (m. 1956)  

– 1901: S-a născut Mihail Drumeş (născut Mihail V. Dumitrescu), prozator şi dramaturg (m. 1982)

– 1909: S-a născut Eugen Ionescu (Eugène Ionesco), dramaturg, prozator, memorialist şi eseist francez de origine română; reprezentant de seamă al teatrului absurdului, membru al Academiei Franceze şi membru post-mortem al Academie Române din 2009 (m. 1994). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii şi stilul vechi 13 noiembrie 1909

– 1914: S-a născut geofizicianul Liviu Constantinescu; considerat, alături de Sabba S. Ştefănescu, fondator al şcolii române de geofizică; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1997)  

– 1925: S-a născut Ion Omescu, dramaturg, poet, prozator, eseist, traducător; în perioada 1947-1953 face închisoare pentru încercare de trecere frauduloasă a graniţei; după eliberare va scrie un text despre condiţiile din închisorile comuniste, interceptat de Securitate, pentru care va mai fi închis între anii 1957 şi 1964 (anul amnistierii generale a deţinuţilor politici din RPR); în 1972, invitat în Anglia la Festivalul de teatru de la Stratford on Avon, va cere azil politic în Franţa (m. 2000, la Paris) – 90 de ani

– 1926: S-a născut scriitorul Tudor Opriş, membru al Uniunii Scriitorilor din România (m. 2015)

– 1928: S-a născut dirijorul Stelian Olariu; timp de jumătate de secol maestru dirijor al coralei Operei din Bucureşti

– 1929: S-a născut Ion Vlad, critic şi teoretician literar, eseist

– 1933: S-a născut Alexandru Şumski, dirijor, profesor, cercetător

– 1955: S-a născut soprana şi profesoara Ioana Bentoiu, stabilită în Elveţia – 60 de ani

– 1967: S-a născut pianista Dana Ciocârlie, stabilită din 1990 în Franţa

– 1970: A murit Vladimir Streinu (pseudonimul lui Nicolae Iordache), critic literar, poet, eseist şi traducător (a tradus şi comentat de la Balzac la Hemingway, Anouilh, Gide, Esenin, Maiakovski); a fost un exeget shakespearean şi proustian; membru post-mortem al Academiei Române în anul 2006 (n. 1902) – 45 de ani

– 2008: A murit inginerul Victor Toma; primul constructor de calculatoare electronice din România (CIFA-1, în anul 1957); autor a numeroase invenţii; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1922, la Leova/Cahul, azi în R. Moldova)  

– 2010: A murit pictorul Constantin Dipşe (n. 1917) – 5 ani

– 2013: A murit Temistocle Popa (pseudonimul artistic al lui Mistocli Popa), compozitor, instrumentist (flaut, saxofon) şi actor de film (n. 1921)

Temistocle_Popa (wikipedia.org)
Temistocle_Popa (wikipedia.org)

 Temistocle Popa (pseudonimul artistic al lui Mistocli Popa, n. 27 iunie 1921, Galați – d. 26 noiembrie 2013, București) a fost un compozitor, instrumentist (flaut, saxofon) și actor de film român.

Laureat cu Premiul Festivalului de la Mamaia, cu Premiul ACIN pentru muzică de film (Un oaspete la cină); în anul 2004 a primit Ordinul Național Serviciu Credincios, în grad de Cavaler; a debutat cu melodia „Vântule din zarea albastră”, iar dintre compozițiile sale mai cunoscute pot fi menționate „Gabriela”, „În rândul patru”, „În târgul moșilor”, „Mereu cânta o serenadă”, „Trecea fanfara militară”, „Lalele”.

„Lalele” de Temistocle Popa, interpret Luigi Ionescu

La 20 octombrie 2011 s-a lansat cartea biografică dedicată compozitorului. A fost căsătorit cu actrița Cornelia Teodosiu și a locuit în București. Este creatorul muzicii pentru filmele Veronica, Veronica se întoarce, Mama, Trahir etc. (wikipedia.org)

– 2014: A murit Sorin Preda, jurnalist, scriitor şi profesor (n. 1951) – 1 an

– 1855: A murit poetul polonez Adam Mickiewicz (n. 1798) – 160 de ani

– 1857: A murit Joseph Eichendorff, poet şi romancier german, ultimul mare reprezentant al şcolii romantice germane (n. 1788)

– 1864: S-a născut astronomul francez Auguste Honoré Charlois, cunoscut mai ales pentru descoperirea a 101 asteroizi (m. 1910)

– 1894: S-a născut Norbert Wiener, matematician american (lucrări în domeniile teoriei probabilităţilor, teoriei cuantelor, teoriei relativităţii şi al electrotehnicii); considerat fondatorul ciberneticii ca o nouă ştiinţă („Cibernetica”, 1948) (m. 1964). NOTĂ: Lucrarea sa, „Cibernetica”, a apărut, însă, la zece ani după apariţia lucrării „Psihologia consonantistă”, în limba franceză, a medicului român Ştefan Odobleja (autorul primei variante a concepţiei cibernetice generalizate)

– 1919: S-a născut scriitorul şi editorul american Frederik (George) Pohl; unul dintre întemeietorii genului SF (m. 2013)  

– 1929: S-a născut Slavko Avsenik, compozitor şi muzician sloven

– 1931: S-a născut Adolfo Pérez Esquivel, arhitect şi sculptor argentinian; militant pentru drepturile omului în ţara sa; secretar general al organizaţiei „Pace şi justiţie în America Latină” (1974-1986); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1980  

– 1933: S-a născut producătorul şi regizorul american de televiziune Tony Verna, cel care a inventat „reluările instantanee” din timpul transmisiunilor sportive (m. 2015)

– 1948: S-a născut biologul american de origine australiană, Elizabeth Blackburn, laureată a Premiului Nobel pentru Medicină în 2009, împreună cu Jack Szostak și Carol Greider, pentru descoperirea felului în care cromozomii sunt protejați de telomeri și a enzimei telomerază

– 1963: A murit (în California/SUA) soprana italiană Amelita Galli-Curci (n. 1882)    

– 1968: A murit scriitorul german Arnold Zweig (n. 1887)  

– 1981: S-a născut cântăreaţa şi compozitoarea britanică Natasha Bedingfield

– 1999: A murit antropologul american de origine britanică Ashley Montagu, care s-a remarcat prin lucrarea „The Natural Superiority of Women” (n. 1905)

– 2004: A murit cineastul francez Philippe de Broca (n. 1933)

– 2012: A murit chirurgul american Joseph Murray; împreună cu medicii din echipa sa a reuşit primul transplant al unui organ uman, în anul 1954; Murray a prelevat atunci un rinichi de la un geamăn monozigot şi l-a transplantat fratelui acestuia, deschizând, astfel, un nou domeniu în medicină; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1990 (n. 1919)  

– 2013: A murit fotograful şi pictorul american Saul Leiter, pionier al fotografiei în culori (n. 1923)  

*****

-1933     S-a născut în Lawrence, Massachussetts, Robert Goulet, premiat în 1962 cu Grammy Best New Artist. Cel mai mare succes al său a fost în 1964 My Love Forgive Me, nr. 5 în clasamente şi peste 1 milion de copii vândute.

-1937     S-a născut la Ashland, Virginia de Vest, pianistul şi cântăreţul de soul şi rhythm & blues, Mimms Garnet.

-1939     S-a născut TINA TURNER (n. Anna Mae Bullock, 26 noiembrie 1939, Nutbush, Tennessee) este o cântăreață și compozitoare pop-rock americană, câștigătoare a opt premii Grammy, actriță și scriitoare populară. (Wikipedia.org)

https://en.wikipedia.org/wiki/Tina_Turner#/media/File:Tina_Turner_in_1996.jpg
https://en.wikipedia.org/wiki/Tina_Turner#/media/File:Tina_Turner_in_1996.jpg

Pe numele său adevărat Annie Mae Bullock a avut o copilărie nefericită. S-a născut într-o familie nevoiaşă, la 3 ani părinţii au lăsat-o în grija bunicilor, de la o vârstă fragedă fiind nevoită să trudească din greu pe o plantaţie de bumbac, contribuind, după puterile ei la rotunjirea veniturilor familiei. Seara târziu se întorcea frântă de oboseală, cu mâinile murdare şi pline de răni. A scăpat de îndată ce familia ei s-a stabilit în Saint Louis. Prima persoană care i-a intuit calităţile vocale a fost chiar mama ei, Zelma Bullock. A debutat pe scena diverselor baruri de noapte din St. Louis, fiind considerată punctul de atracţie. Întilnirea cu Ike Turner, solistul formaţiei „Richard Brothers” i-a adus succesul dar nu şi fericirea. L-a cunoscut prin intermediul sorei sale Eline, s-au plăcut şi s-au căsătorit. A devenit solista grupului. Soţul ei o bătea des dar a avut un rol mare asupra carierei. A învăţat-o să poarte pantofi cu toc cui, a îmbrăcat-o ispititor, cu rochii scurte şi mulate pe trup şi i-a cultivat vocea. A devenit o speranţă a genului pop dar Tina nu era deloc mulţumită, chiar dacă se vorbea de ea numai la superlativ.

The Best – Tina Turner

După ce relaţia dintre cei doi s-a definitivat, Ike şi-a arătat adevăratul caracter. Era foarte impulsiv, refractar la orice discuţie care nu-i convenea iar gelozia dădea în clocot. Maltratată sufleteşte şi fizic, viaţa ei s-a transformat într-un calvar. S-a îndreptat spre droguri. I-a trebuit un curaj imens pentru a se revolta şi a-l părăsi, în ajunul unui turneu, pornind din nou de la zero. Avea în buzunar numai 65 de cenţi. Peste noapte a tras la un motel, patronul gazduind-o gratis, impresionat de starea sa jalnică, după bătaia cu Ike. Ajutată de fostul manager Rhonda Graam, Tina a fost un timp realizatoarea unei emisiuni TV de mare succes. În 1976, anul divorţului de Ike întâlnirea cu managerul Roger Davis i-a deschis drumul spre muzica mult visată, rock and roll. A debutat în cariera solo în 1978 cu albumul ROUGH, n-a fost un mare succes dar nu a disperat. Tina a devenit un star, dar a rămas o femeie singură până l-a întâlnit pe Erwin Bach, de 35 ani (1992), conducătorul unei case de discuri din Germania. Ei se iubesc din anul 1987.

* La împlinirea vârstei de 60 de ani le-a oferit prietenilor şi fanilor un concert extraordinar al cărui invitat special a fost Bryan Adams. (arhiva personală – B.D.)

-1944     S-a născut Jean Terrell, vocal, The Supremes în 1969. (1970 US No.10 & UK No.6 single ‘Up The Ladder To The Roof’).

-1945     La Londra, s-a născut John McVie, basistul grupului Fleetwood Mac. (1987 UK No.5 single ‘Little Lies’, and 1977 US No.1 single ‘Dreams‘, from worldwide No.1 album ‘Rumours’).

-1956     Încetează din viaţă marele conducător de orchestră şi trombonist Tommy Dorsey, în vârstă de 51 de ani.

-1964     S-a născut Adam Gaynor, Matchbox 20, (1998 UK No.38 single ‘Push‘, 2000 US No.1 single ‘Bent‘)

-1973     A murit electrocutat în studioul său de înrergistrări, aparent de la o chitară, John Rostill din grupul The Shadows.

-1981     S-a născut Natasha Bedingfield. (2004 UK No.1 single ‘These Words‘).

Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală. (Bogdan Dragomir)

Împarte cu prietenii tăi: