MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE Nr. 7

Aniversări şi comemorări ale unor mari artişti – muzicieni, care au demonstrat prin măiestria lor interpretativă că au fost, sunt şi vor rămâne adevărate simboluri ale unei generaţii fără vârstă ale seriei de „portrete muzicale” de la noi şi de pretutindeni, din genuri muzicale diferite, cu selecţii de informaţii biografice şi muzică de bună calitate! Vă invităm să ne urmăriţi pe pagina noastră de internet, Radio România Regional (www.romaniaregional.ro), acolo unde veţi putea să ascultaţi în fiecare săptămână cele mai frumoase melodii… „de ieri, de azi, de mâine!”.

În săptămâna 18 – 24.01.2016 am ales, dintre personalităţile muzical-artistice aniversate sau comemorate, o renumită interpretă a muzicii uşoare româneşti – STELA ENACHE şi pe unul dintre cei mai mari interpreţi de muzică clasică din lume – tenorul spaniol PLACIDO DOMINGO.

STELA ENACHE (www.romania-actualitati.ro)
STELA ENACHE (www.romania-actualitati.ro)

Stela Enache (nume real: Steriana Aurelia Bogardo, n. 24 ianuarie 1950ReșițaCaraș-Severin) este o solistă vocală din România. A fost căsătorită cu compozitorul și cântărețul român de muzică ușoară Florin Bogardo.

Încă de la șase ani, Stela începe să studieze pianul fiind înscrisă la Școala de Muzică. În perioada 1964-1967 a urmat cursurile Școlii Populare de Artă din Reșița, secția canto. În perioada 1967-1972 a urmat cursurile  Conservatorului de Muzică din Cluj.

Pentru un sărut – Stela Enache (muz. George Grigoriu, text Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu) C&P 1996 Electrecord.

A fost perioada în care a participat la festivalurile studențești de la IașiTârgu Mureș,Timișoara. Este remarcată de compozitorul  George Grigoriu care reușește să facă un duet inedit la acea vreme cu Stela Enache și George Enache. În 1971 a participat la Festivalul Național Mamaia, unde a obținut locul al II-lea la secțiunea „interpretare”. Interpretează în concurs piesele „Să facem florile să cânte„, pe muzica lui George Grigoriu și „Țin minte” pe muzica lui Radu Șerban. În 1972 a participat din nou la aceeași secțiune a festivalului Mamaia și a obținut același premiu.

Tangoul de demult – Stela Enache (muz. Gherase Dendrino, text George Mihalache) C&P Radio România.

Tot în 1971, Stela Enache se căsătorește cu compozitorul Florin Bogardo, cu care are doi copii. Florin Bogardo i-a încredințat peste 60 de piese. Este cooptată ca solistă a Orchestrei Electrecord condusă de Alexandru Imre împreună cu care face numeroase turnee în GermaniaRusiaAustria, țările nordice ș.a.

Întâia oară – Stela Enache şi Florin Bogardo (F. Bogardo – M. Fortunescu). Un produs Roton sub licenţa Electrecord România.

După desființarea formației devine solista trupei condusă de toboșarul Doru Danciu sub numele de Sunshine Band. În 1972 a plecat în Germania, iar apoi a efectuat turnee în toată lumea (Rusia, AustriaElvețiaNorvegiaDanemarca, etc.). În 1986 a încheiat primul contract pe un vas de croazieră. De atunci cântă foarte mult pe vase de croazieră. Cu „Europa„, unul din cele mai selecte vase de croazieră, a făcut de patru ori ocolul pământului, timp de un an. În 1977, a participat la Festivalul „Orfeul de aur” din Bulgaria. Apare alături de nume mari ale muzicii în diferite programe muzicale: Gilbert BecaudMilvaGloria GaynorJennifer RushTony ChristieThe PlattersLionel HamptonVicky LeandrosAl Bano etc.

Ani de liceu – Stela Enache şi Florin Bogardo (F. Bogardo). Un produs Jurnalul Naţional sub licenţa Electrecord Romania.

Are în repertoriu peste 500 de cântece, dar cele mai cunoscute sunt: Pentru un sărut (George Grigoriu), Ani fericiți (Ion Cristinoiu), Cântec pentru mama (Mișu Iancu),Tu aprinsa stea (Florin Bogardo), Iarna (Florin Bogardo), Cândva o luntre alba (Florin Bogardo), Ani de liceu (Florin Bogardo), Definiție (Florin Bogardo), Apari, iubire (Florin Bogardo), N-ai să mă poți uita (Florin Bogardo), Balada pescărușilor albaștri (Florin Bogardo), Rugăciune (Florin Bogardo), E o poveste de amor (Florin Bogardo), Cum e oare (Florin Bogardo), Mă uit la tine, toamnă (Florin Bogardo).

Să pot – Stela Enache şi Florin Bogardo (F. Bogardo – Saşa Georgescu). C & P 2011 UCMR România.

 Albume: 1983 – „Un simbol al iubirii”, 1988 – „Extemporal la dirigenție cu…Stela Enache”, 1989 – „Stela Enache”, 1997 – „Melodii de Florin Bogardo interpretate de Stela Enache”.

Sursa: wikipedia.org (selectiuni)    

(https://www.youtube.com/watch?v=Qy5WpubqKbQ)

 

Plácido_Domingo,_2008 1000 (wikipedia.org)
Plácido_Domingo,_2008 1000 (wikipedia.org)

Placido Domingo pe numele său Jose Placido Domingo Embil s-a născut la data de 21 ianuarie 1941, în cartierul Barrio de Salamanca din Madrid, Spania, fiind unul dintre cei mai cunoscuţi tenori şi dirijori spanioli. Este renumit pentru vocea puternică de cântăreţ liric sau tenor lirico-dramatic care i-a permis să cânte chiar şi roluri de bariton.

 

Placido Domingo – „Un Di Felice” (La Traviata – Verdi) de pe The Famous Tenors – CD 1. Un produs mcps 2001 licenţiat Charly Licensing Aps. Live Recordings.

În anul 1949 s-a mutat împreună cu părinţii în Mexic unde a studiat pianul în particular, apoi canto şi arta dirijorală la Conservatorul Naţional de Muzică din Mexico City. Prima apariţie profesională muzicală a fost în anul 1957 în compania mamei sale într-un concert la Merida in Yucatan. O perioadă a cântat roluri de bariton în zarzuela lui Manuel Fernandez Caballero, „Gigantes y cabezudos” şi un rol minor în producţia mexicană a orerei „My Fair Lady” de Loewe. Cu această campanie a participat în 185 de spectacole între care şi opereta lui Lehar, „Văduva vesela”. Debutul pe scena unui teatru a fost în anul 1959, la Teatrul Degollado din Guadalajara în rolul de bariton al lui Pascual din „Marina” de Emilio Arrieta. Apoi a cântat la Ciudat de Mexico în opera „Rigoletto” alături de Norman Treigle si Cornell MacNeil, după care a fost Părintele confesor din „Dialogurile carmelitelor” de Francis Poulenc, iar în mai 1961 în rolul lui Alfredo din „Traviata” pe scena operei din Monterrey.

Placido Domingo – „E Lucevan Le Stelle” (Tosca – Verdi) de pe The Famous Tenors – CD 2. Un produs mcps 2001 licenţiat Charly Licensing Aps. Live Recordings.

În perioada 1962-1965 împreună cu soţia sa, soprana Marta Ornelas a fost angajat în Israel, la Opera din Tel Aviv, unde a participat în 280 de spectacole. Veritabila sa carieră internaţională a fost lansată prin apariţia de succes la New York City, în opera „Don Rodrigo” de Alberto Ginastera în 1966. Placido Domingo a cântat practic pe toate marile scene ale lumii, a cântat pentru prima dată la Opera din Chicago în 1968 , La Scala, Teatrul Municipal de Santiago şi Opera din San Francisco în 1969, la Covent Garden în 1971 , la Teatrul Colon din Buenos Aires în 1972. A cântat sub bagheta unor mari dirijori ca Herbert von Karajan, Zubin Mehta, James Levine. Este considerat cel mai bun dintre tenorii aflaţi în viaţă, a cântat în nenumarate limbi precum italiana, franceza, germana, spaniola, engleza şi rusa. A participat la Ceremonia de Închidere a Jocurilor Olimpice din Pekin. În primii ani ai secolului XXI şi-a intensificat munca de dirijor. A dirijat pentru prima oară pe 7octombrie 1973 „Traviata”, la Opera din New York. A avut un succes deosebit cu „Carmen” pentru inaugurarea Expoziţiei Universale de la Sevilla din 1992. A dirijat Orchestra Simfonica din Montreal pe 8 noiembrie 2005.

Placido Domingo – „Di Quella Pira” (Il Trovatore – Verdi) de pe The Famous Tenors – CD 2. Un produs mcps 2001 licenţiat Charly Licensing Aps. Live Recordings.

A înregistrat în 1981 cântecul „Perhaps Love” în duet cu popularul cântăreţ de muzică folk şi pop, americanul John Denver. Domingo a apărut în şase opere filmate, precum „Madama Butterfly”, dirijată de Jean-Pierre Ponnelle, „Carmen”, dirijată de Francesco Rossi (câştigătoare a unui premiu Grammy), „Tosca”, dirijată de Gianfranco de Bosio, si de asemenea „Otello”, „Cavalleria rusticana & Pagliacci”, „La Traviata”, cu Teresa Stratas, care a primit un premiu Grammy, regizate de Franco Zeffirelli. (Sursa: http://www.radioromaniacultural.ro/placido_domingo-18678)

Video: https://www.youtube.com/watch?v=OvA7yooARe8

 În 1987, Plácido Domingo şi Denver s-au reunit şi împreună cu Julie Andrews au facut un spectacol special de televiziune numit The Sound of Christmas, înregistrat în Salzburg, Austria, spectacolul a fost câştigător al unui premiu Emmy. A înregistrat multe ale cântece alături de artişti ca José María Cano, Alejandro Fernández, Carlos Santana, Luis Cobos, Caetano Veloso sau Patricia Kaas.

În 1993 a înfiinţat Operalia, concurs pentru tinerii cântăreţi de operă. Printre recordurile sale: a fost aplaudat o oră la Opera din Viena dupa ce a cântat „La bohème”, record înregistrat în Guinness. Un alt record este un concert cu 400.000 persoane în Central Park din New York în timp ce ploua.

„Serenata” (Toselli) de pe Together de Placido Domingo/Itzhak Perlman. P – 1991 Parlophone Records Limited & C – 2015 Parlophone Records Limited / Warner Classics.

Placido Domingo, José Carreras şi Luciano Pavarotti, au format în 1990, celebra societate artistică Los Tres Tenores (Tre Tenori, The Three Tenors) , în Roma, având ca motiv Mondialul de fotbal din Italia din 1990. Evenimentul a fost conceput iniţial pentru a strânge bani necesari Fundaţiei “ Fundación Internacional contra la Leucemia José Carreras”. Apoi s-a repetat şi la urmatoarele 3 Mondiale: 1994 – Los Angeles, 1998 – Paris şi 2002 – Yokohama. Aceste apariţii ale celor trei tenori sub conducerea lui Zubin Mehta, aveau scopul de apropiere a genului operei de marele public.

În iunie 2006, a cântat alături de soprana rusă Anna Netrebko şi cu tenorul Mexican Rolando Villazón pentru Mondialul de fotbal din Germania. În 2002 a înregistrat Imnul Centenarului Clubului Real Madrid CF, cântec pe care l-a interpretat la ceremonie, pe Stadionul Santiago Bernabéu, pe o ploaie interminabilă, chiar în ziua când se împlineau 100 de ani.

„Ave Maria” – Schubert . Duet Placido Domingo – Michael Bolton.

În ultimii ani a făcut incursiuni în lumea muzicii pop, realizând duete cu Carlos Santana (Shaman), cu cantăreţul „ranchero” Alejandro Fernández, cu americanul Michael Bolton, sau cu cântăreaţa şi actriţa mexicană Lucero. (Sursa: http://www.cinemarx.ro/persoane/Pl-225-cido-Domingo-23301.html?biografie)

Video: https://www.youtube.com/watch?v=7aj6mEeo8-M

La finalul portretului muzical-artistic dedicat celor doi renumiţi solişti, vom menţiona şi alte date de referinţă (aniversări sau comemorări) ale agendei muzicale a săptămânii 18 – 24 ianuarie:

18-01-1933          S-a născut tenorul Corneliu Fânăţeanu (d. 2014)

18-01-1964          S-a născut soprana Elena Moşuc                          

18-01-2011          A murit cantautorul Cristian Paţurcă (n. 1964)   

18-01-1946          S-a născut soprano Katia Ricciarelli – 70 ani       

18-01-1941          S-a născut David Ruffin, fost membru al grupului TEMPTATIONS în perioada 1962-1968, înlocuindu-l pe fondatorul Eldrige Bryant. A trãit pânã pe 1 iunie 1991.                                    

18-01-1941          S-a născut în Marianna, Bobby Goldsboro. Cântecul său Honey a stat în Billboard Hot 100, în frunte, 5 săptămâni în 1968.

19-01-1930          S-a născut Ludovic Bacs, dirijor, compozitor, instrumentist (violă) şi profesor (a fost dirijor al Orch. de Cameră Radio), d. 2015.

19-01-1932          S-a născut la Bucureşti, Constantin Drăghici – interpret de muzică uşoară, compozitor şi orchestrator (d. 2015).

19-01-1946          S-a născut soprana şi prof. Feorgeta Stoleriu – 70 ani.

19-01-1935          S-a născut Johnny O’Keefe, interpret supranumit “ Regele australian al rock ‘n’ roll-ului”. A fost coautor al hitului australian din 1958 ‘Real Wild Child’, reluat de Iggy Pop în 1986. Alte hit-uri : ‘Shout!‘, ‘Don’t You Know Pretty Baby’ şi ‘She’s My Baby.‘ O’Keefe a murit la 6 octombrie 1978.

19-01-1939          Se naşte în Chicago, Phil Everly, cel mai tânăr membru fondator al grupului Everly Brothers, celebru în anii 50-60 (d. 2014). Cel mai mare hit al lor a fost All I Have to Do Is Dream, dar au avut în total cinci piese care au ajuns pe primul loc în clasamentul american.

19-01-1943           S-a născut la Porth Arthur, interpreta americană de muzică rock Janis Joplin. Unul dintre cele trei superstaruri ale generaţiei “flower power”, alături de Jimi Hendrix şi Jim Morrison. Pe lângă apartenenţa la aceleaşi idealuri şi muzica lor excepţională, cei trei au mai avut în comun, din păcate, şi dispariţia prematură din cauze similare, adică abuzul de droguri şi de alcool. A murit, ca urmare a unei supradoze, în camera sa de hotel din Los Angeles, pe data de 4 octombrie 1970.

19-01-1943          S-a nãscut Joe Butler, component al formaţiei “The Lovin’ Spoonful “ (1966 „Summer In The City” – primul loc în SUA, locul opt în Marea Britanie).

19-01-1946          S-a născut la Locust Ride, Tenessee, interpreta de muzică country , compozitoare şi actriţă Dolly Parton – 70 ani. Primele ei piese înregistrate sunt „Here You Come Again” şi „Two Doors Down”. A debutat ca actriţã în filmul ‘9 To 5’, jucând alãturi de Jane Fonda. Ea a compus şi interpretat coloana sonorã a filmului pentru care a avut o nominalizare Grammy. (1976 UK No.7 ‘Jolene‘, 1981 US No.1 ‘9 to 5’). Parton a compus ‘I Will Always Love You’ , US Country No.1 in 1974 şi UK & US No.1 în interpretarea Whitney Houston în 1992.

19-01-1947         S-a nãscut Rod Evans, unul dintre foştii componenţi ai perioadei de început a formaţiei Deep Purple.

19-01-1948         S-a nãscut Harvey Hinsley, component al formaţiei Hot Chocolate (1977 „So You Win Again” – number one în Marea Britanie, locul trei în SUA, plus alte peste 25 de piese de Top 40 în Marea Britanie).

19-01-1949         S-a nãscut la Batley,cântãreţul rock şi compozitorul Alan Palmer cunoscut în lumea muzicii sub numele Robert Palmer. Marele lui hit este „Addicted To Love„, care l-a dus în vârful clasamentului de albume în 1986 (d. 2003).

19-01-1950         S-a nãscut Francis Buchholz, component al formaţiei Scorpions (1991 „Wind Of Change” – locul doi în Marea Britanie).

19-01-1957          S-a nãscut Mickey Virtue, instrumentist la clape în grupul UB 40

19-01-1963          S-a nãscut Caron Wheeler, componentã a formaţiei Soul II Soul.

19-01-1968          S-a născut William Whitfield Crane IV, vocalistul grupului Ugly Kid Joe.

19-01-1996          A murit la Bucureşti, compozitorul Elly Roman.

19-01-1998          Încetează din viaţă, în vârstă de 65 de ani, pionierul rockabilly Carl Perkins, autorul celebrei melodii preluată şi de Elvis Presley Blue Suede Shoes, dupã ce a suferit douã atacuri de cord.

19-01-2006          A murit în urma unui atac de cord celebrul interpret de R & B şi soul Wilson Pickett. Avea 64 de ani. Născut în Pratville, Alabama, s-a mutat la Detroit şi a cântat în tinereţe alături de Falcons, cu care a lansat în 1962 hit-ul I Found A Love.

20-01-2012          A murit cântăreaţa americană de blues şi jazz Etta James (numele său real Jamesetta Hawkins, născută în 1938).

20-01-2014          A murit dirijorul şi muzicianul italian Claudio Abbado (n. 1933).

20-01-1945          S-a nãscut Eric Stewart, component al trupei 10CC.

20-01-1950          S-a născut la New York, Paul Stanley, vocalistul formatiei KISS, pe numele sau real Paul Eisen.

20-01-1952          S-a nãscut Ian Hill, component al trupei Judas Priest.

20-01-1965          Încetează din viaţă Alan Freed, promotorul termenului rock’n’roll (dj-ul american de radio care a ‘invetat’ termenul ‘rock ‘n’ roll’.)

20-01-1971          S-a născut la Cheshire, Gary Barlow. Cel mai misterios membru al formaţiei TAKE THAT este extrem de discret în privinţa idealului său feminin şi nu le raspunde celor care îl întreabă dacă a gasit cumva acest ideal. Majoritatea pieselor formaţiei sunt compuse de către el. O altă pasiune a sa sunt artele marţiale pe care le stăpâneşte destul de bine. Nu atrage atenţia celor din jur şi nici nu este un cuceritor. Nu se dă în vânt după discoteci şi nici după petreceri, îi place să-şi petreacă timpul liber acasă.

21-01-1924          S-a născut Telly Savalas, actor şi interpret. A decedat la 22 ianuarie 1994, bolnav de cancer.

21-01-2013          A murit Janos (Janczy) Korossy, pianist, orchestrator şi compozitor de jazz de naţionalitate maghiară, stabilit după 1969 în SUA (n. 1926 la Cluj) , primul muzician român care a combinat folclorul românesc cu ritmul de jazz, considerat drept “cel mai autentic pianist de jazz european” de cunoscutul critic american de jazz Willis Connover.

21-01-1941          S-a născut tenorul şi dirijorul spaniol Placido Domingo-75 ani.

21-01-1942          S-a născut interpretul Edwin Starr. (1970 US No.1 and UK No.3 single ‘War‘). A murit la 2 aprilie 2003 la 61 de ani.

21-01-1950          S-a născut în Trinidad Tobago, Indiile de Vest, cântăreţul britanic Billy Ocean. Numele său real este Leslie Sebastian Charles.

21-01-1958          S-a născut intepreta americană Anita Backer. 1986 UK No.13 single ‘Sweet Love’, 1998 US No.1 album ‘Giving You The Best That I Got’).

21-01-1967          S-a născut Cordell Crockett , basistul formatiei UGLY KID JOE

21-01-1976          S-a născut Emma Bunton, Baby Spice din grupul Spice Girls (1996 UK No.1 & 1997 US No.1 single ‘Wannabe‘, 2001 UK No.1 solo single ‘What Took You So Long’).

21-01-1980          S-a născut Benjamin Moody, chitaristul grupului Evanescence (2003 UK No.1 & US No.5 single ‘Bring Me To Life’, 2003 UK No.1 & US No.3 album ‘Fallen’).

21-01-1996          Îşi pierd viaţa în accident auto doi membri ai grupului London Boys: Edem Ephraim şi Dennis Fuller. Accidentul s-a produs în Alpi.

21-01-1997          Încetează din viaţă în vârstă de 87 de ani, legendara figură a industriei muzicale, cel care l-a promovat şi pe Elvis Presley, Col. Tom Parker.

21-01-1999          Încetează din viaţă în vârstă de 76 de ani , în Oakland, California, celebrul interpret şi pianist Charles Brown.

21-01-2002          Încetează din viaţă în urma unui infarct, în vârstă de 81 de ani, interpreta Peggy Lee .

22-01-1921          S-a născut compozitoarea şi prof. de canto Camelia Dăscălescu – 95 ani.

22-01-1931           S-a născut în Clarksdale, Missourri, Sam Cooke. Cel mai mare hit al său a fost You Send Me. Post mortem, în 1986 a fost primit în Rock And Roll Hall Of Fame. (1957 US No.1 & UK No.29 single with ‘You Send Me’ and a 1986 UK No.2 single with ‘Wonderful World’ first released in 1960). A murit la 11 decembrie 1964.

22-01-1946            S-a născut în Dallas, Meat Loaf (Marvin Lee Aday).

22-01-1953            S-a născut Steve Perry, solist vocal al grupului JOURNEY,  (1982 US No.2 single ‘Open Arms’, solo 1984 US No.3 single, Oh, Sherrie’).

22-01-1960            S-a născut în Australia Michael Hutchence, solistul vocal al grupului INXS. Michael Hutchence, vocals, INXS, (1988 UNo.2 & US No.1 single ‘Need You Tonight’). 1987 albumul ‘Kick’ s-a vândut în peste 10 milioane de copii . În US Top 10 singles; ‘Need You Tonight,’ ‘Devil Inside’, ‘New Sensation,‘ şi ‘Never Tear Us Apart.’ Hutchence a fost găsit mort în hotelul său din Sydney la 22 nov. 1997 la 37 de ani.

22-01-1965             S-a născut bateristul grupului Guns N”Roses, Steven Adler.

22-01-1965             S-a născut DJ Jazzy Jeff, (1993 UK No.1 single ‘Boom! Shake The Room’).

23-01-1948              S-a născut în East Oakland, California, Anita Pointer din grupul Pointer Sisters. (1981 US No.2 single, ‘Slow Hand’, 1984 UK No.2 single ‘Automatic‘).

23-01-1959              S-a născut Earl Falconer, basistul grupului UB 40

23-01-1978              Încetează din viaţă în Woodland Hills, California, chitaristul Terry Kath, membru fondator al grupului Chicago.

23-01-1978              Încetează din viaţă, în urma unui accident auto, în vârstă de 51 de ani, Vic Ames din grupul Ames Brothers.

23-01-1997              Încetează din viaţă, în vârstă de 61 de ani pionierul R & B Richard Berry, autorul melodiei Louie Louie.

24-01-1939              S-a născut interpretul şi compozitorul Ray Stevens. A avut 2 piese number one în topuri, Everything Is Beautiful în 1970 (US No.1 & UK No. 6) şi The Streak, în 1974 (US & UK)

24-01-1941               S-a născut în Brooklyn, New York, cântăreţul şi compozitorul american Neil Diamond – 75 ani.

24-01-1941               S-a născut Aaron Neville din grupul The Neville Brothers, (1966 US No.2 single ‘Tell It Like It Is’, 1989 UK No.2 single with Linda Ronstadt’ Don’t Know Much’).

24-01-1944               S-a născut cântăreţul şi actorul Cristian Popescu.

24-01-1950               S-a născut la Reşiţa, interpreta de muzică uşoară Stela Enache (Steriana Aurelia Bogardo).

24-01-1995               A murit, bolnav de meningita, la 32 de ani, David Cole, instrumente cu clape şi producătorul grupului C & C Music Factory. (1991 UK No.4 single ‘Things That Make You Go Hmmm…’,   1991 US No.1 single ‘Gonna Make You Sweat’.) A mai produs pentru Mariah Carey, Whitney Houston şi Aretha Franklin.

24-01-1939                S-a născut compozitorul american Bill Dees (“Oh, Pretty Woman”) – d. 2012

*****

Ne vom reîntâlni săptămâna viitoare cu alţi interpreţi de valoare aniversaţi sau comemoraţi, însă până atunci vă doresc tuturor multă sănătate şi audiţie plăcută pe frecvenţele Radio România Regional!

Bogdan Dragomir – Radio România Regional.

(Rubrica este realizată cu sprijinul Agenţiei de Presă RADOR, Wikipedia.org, şi al materialelor jurnalistice din arhiva personală).

Împarte cu prietenii tăi: