Comisia Europeană a prezentat un plan de creare a unui sistem de taxare mai simplu și mai puțin vulnerabil la fraudă.

Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) reprezintă o sursă importantă de venituri fiscale pentru statele membre, însă, există o mare diferenţă mare  între veniturile preconizate şi veniturile încasate. Tocmai de aceea, iniţiativa Comisiei Europene are în vedere recuperarea acestor bani pentru a putea fi investiți apoi în creșterea economică și în crearea de noi locuri de muncă.

Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri, impozitare și vamă: „În sistemul actual, sarcina administrativă pentru o tranzacție intracomunitară este cu 11% mai mare decât pentru tranzacția internă. Acum, în contextul unei piețe integrate moderne, această situaţie  nu are sens. Dorim să punem capăt acestor costuri, dorim să propunem un sistem unic și simplificat pentru întreprinderi. Practic, statele membre ar face toate declarațiile în materie de TVA către autoritatea națională de impozitare și le-ar transmite apoi sau ar rambursa TVA-ul în alte state membre, economisind astfel  timp și bani, e vorba de aproximativ 1 miliard de euro.”

Planul de acțiune stabilește calea de urmat pentru modernizarea normelor în materie de TVA, respectiv: principiile- cheie pentru un sistem european unic privind Taxa pe Valoarea Adăugată, măsuri pentru  combaterea fraudei fiscale şi o simplificare a normelor TVA pentru comerțul electronic.

Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri, impozitare și vamă: “Comisia Europeană a făcut pași importanţi spre creșterea transparenței fiscale. Lucrăm pe trei paliere:  în primul rând prin creșterea transparenței fiscale în cadrul UE, între statele membre, cu schimbul automat de informații referitoare la hotărârile fiscale.  Apoi între întreprinderi și administrațiile naționale incluse în pachetul nostru din ianuarie și, săptămâna viitoare, prin raportările de ţară.”

În temeiul noilor norme, tranzacțiile transfrontaliere ar continua să fie impozitate  la cotele stabilite de statele membre, iar încasarea impozitelor s-ar face într-un sistem mai puțin vulnerabil la fraudă. În același timp, ar urma să fie implementat un portal web la nivelul UE, care să ajute  întreprinderile să încaseze mai simplu  Taxa pe Valoare Adăugată, iar  statele membre să colecteze, la rândul lor,  mai eficient veniturile.

De asemenea, Comisia Europeană vrea să acorde mai multă autonomie statelor membre pentru a-și alege propria politică privind cotele TVA şi să revizuiască periodic lista de bunuri și servicii care pot beneficia de cote reduse.

Împarte cu prietenii tăi: