Conform previziunilor din primăvară ale Comisiei ritmul de creștere economică va fi diferențiat de la stat la stat. Facilitarea și ieftinirea accesului la finanțare contribuie la creșterea investițiilor în Uniunea Europeană. Creșterea numărului de locuri de muncă și a salariilor contribuie la creșterea consumului, respectiv a economiei. O analiză economică la nivelul Uniunii arată o creștere economică moderată în anul acesta și puțin mai crescută pentru anul viitor.

Prețul petrolului, un element de reglare al politicii bugetare în zona euro, este de așteptat ca în a doua jumătate a anului în curs să mai crească. Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, a declarat :

Prognoza economică ne conduce către 5 lecții.

Creșterea economică se va menține în 2016 și 2017 la un nivel similar cu cel al anului trecut. Adică va fi o creștere constantă. După o creștere economică de 1,7% în 2015 în zona euro, anul acesta va fi de 1,6 iar anul viitor de 1,8%. La nivelul Uniunii acestea vor fi de 1,8 respectiv 1,9 % în 2016 și 2017 comparativ cu 2% în 2015.

A doua observație. Această performanță economică se va menține în ciuda unor factori precum prețul petrolului și valoarea monedei euro mai scăzute și a unui context deteriorat pe plan internațional. Această performanță generează încredere dar trebuie să ne adaptăm politicile bugetare noilor situații.  

A treia lecție. Creșterea economică susținută se datorează consumului la nivelul Uniunii și al investițiilor. Investițiile au intrat pe un parcurs de revenire în acest an ce va continua și anul viitor.

În al patrulea rând este vorba despre șomaj. Deși disparitățile de pe piața muncii vor persista, conform previziunilor, o perioadă de timp, este de așteptat ca șomajul din zona euro să scadă. În ansamblul UE se preconizează că șomajul va scădea la 8,5 % în 2017 ceea ce este o previziune pozitivă dar prea lentă în comparație cu așteptările la nivelul societății. Din fericire revenirea economiei este completată de a lărgire a paletei de venituri a angajaților.

Și, în ultimul rând, se preconizează că deficitul public consolidat atât în zona euro cât și în UE va continua să scadă în acest an și anul următor ca urmare a creșterii economice și a ratelor scăzute ale dobânzii. Deficitul și datoria publică vor ajunge sub 2% în Uniune în 2017.

Exporturile din zona euro, mai slabe decât în ultimii ani, sunt încă o povară pentru economia europeană. Creșterea va depinde așadar de cererea internă unde se așteaptă ca investițiile să crească anul viitor iar consumul privat să scadă, întrucât creșterea preconizată a inflației va încetini creșterea venitului real. Scăderea deficitului bugetar și a datoriilor va permite o reorientare a fondurilor către interesul public.

Împarte cu prietenii tăi: