Președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, președintele Parlamentului European, Martin Schultz și cel al Consiliului European, Donald Tusk vor participa astăzi la ceremonia de decernare a premiului Charlemagne.

Evenimentul are loc la Vatican, iar cel care va primi această distincție este Papa Francisc. Societatea pentru acordarea Premiului Internațional Charlemagne din Aachen a luat decizia ținând cont de eforturile pe care pontiful le-a depus pentru promovarea valorilor europene, precum pacea, toleranța, compasiunea și solidaritatea.

Aceste noțiuni au fost reafirmate de către cei trei președinți și în discuțiile premergătoare ceremoniei de astăzi. În sala Muzeului Capitoliului, unde a fost semnat, în 1957, Tratatul de la Roma ce a reprezentat  înființarea Comunității Economice din Europa, s-a dezbătut ieri seară viitorul Uniunii Europene, în contextul turbulențelor provocate de criza migratorie și de insecuritate.

Martin Schultz, președintele Parlamentului European și laureat în 2015 al premiului Charlemagne, a subliniat că singura soluție este să rămânem împreună:

” Pentru a spori puterea țării mele, cea mai bună cale este de a întări unitatea europeană. Comunitatea celor 28 state reprezentând cea mai mare piață unică din lume și puterea economică a celor 28 de țări suverane construind o uniune comună, bazată pe valori comune și pe interese economice comune este cea mai bună cale de a apăra interesele cetățenilor.”

Premiul Charlemagne, cea mai veche și cunoscută  distincție ce recompensează în fiecare an ‘o contribuție excepțională la unificarea europeană’, se acordă din 1950, primul laureat fiind contele Richard Nikolaus de Coudenhove-Kalergi, fondatorul Mișcării Pan europene.

 

 

Împarte cu prietenii tăi: