Parisul și toată Franța plâng încă de bucurie pentru super-golul, sau golazo cum zic italienii, pe care Dimitri Payet l-a marcat în ultimele minute ale jocului Franța – România, aducând victoria gazdelor. Protejatul selecționerului Didier Deschamps le-a readus francezilor zâmbetul, care dispăruse după debutul în forță al românilor.

Iordanescu a fost la un pas să creeze prima surpriză la EURO 2016, cu o așezare ofensivă a tricolorilor și cu cravașarea jucătorilor noștri spre atac.

Astea ar fi concluziile din majoritatea ziarelor franceze, dar și din prestigiosul Corriere della Sera, iar noi așteptăm meciul doi al naționalei, cel de miercuri, contra Elveției, un adversar mult mai facil.

Astăzi, la cantonamentul tricolorilor din nordul Parisului, la Chateau Hotel Mont Royal au ieșit la declarații Dragoș Grigore și Bogdan Stancu, promițând un meci cel puțin la fel de bun, dar cu un rezultat favorabil nouă.

Roșu, alb-roșu

Dacă vineri Parisul a fost colorat în albastru/galben astăzi s-a înroșit de-a dreptul, joacă Turcia cu Croația pe Parc des Princes. Măsurile de securitate au revenit și ele la cele de maximă siguranță.

Am fost și noi, câțiva ziariști români, pe stadion, ignorând ploaia ușoară care ne-a sâcâit toată dimineața, în recunoașterea terenului pentru meciul nostru de miercuri. Meciul nu m-a impresionat, dar cele două galerii au fost de-a dreptul minunate!

Plec spre centrul Parisului să-i caut pe români.

Împarte cu prietenii tăi: